Celine Dion a anunţat că anulează mai multe concerte din cadrul turneului european, după ce a fost diagnosticată recent cu o tulburarea neurologică rară – “stiff-person” (sindormul omului înţepenit), care nu îi permite să îşi folosească corzile vocale la capacitate maximă.
Cântăreaţa de 54 de ani a declarat, într-o postare pe rețelele de socializare: “Acum știm că această afecţiune rară este cauza tuturor spasmelor pe care le aveam. Din păcate, aceste spasme afectează fiecare aspect al vieții mele de zi cu zi, provocând uneori dificultăți atunci când merg și împiedicându-mă să îmi folosesc corzile vocale pentru a cânta așa cum sunt obișnuită.”
Conform Institutului Național de Tulburări Neurologice și Accidente Vasculare Cerebrale, sindromul de persoană rigidă este “un sindrom rar, progresiv, care afectează sistemul nervos, în special creierul și măduva spinării. Simptomele pot include rigiditate musculară extremă, rigiditate și spasme dureroase la nivelul trunchiului și al membrelor, afectând grav mobilitatea”. Mai mult, în stadii mai avansate ale bolii, “spasmele pot genera o forță suficientă pentru a produce fracturi”, iar tratamentele specifice “vor ameliora simptomele”, însă tulburarea nu poate fi tratată.
Celine Dion a mai declarat ca are probleme de sănătate de ceva vreme: “Lucrez din greu cu terapeutul meu de medicină sportivă în fiecare zi pentru a-mi recăpăta puterea și capacitatea de a performa din nou (…) Am speranța că sunt pe drumul spre recuperare. Asta este preocuparea mea”.
Câtăreaţa admite că decizia de a amâna concertele nu a fost una uşoara: “Mi-e dor să vă văd pe toți, să fiu pe scenă, să cânt pentru voi. Întotdeauna dau 100% atunci când îmi fac spectacolele, dar starea mea nu îmi permite să vă ofer asta acum.”
Spectacolele lui Celine Dion din primăvara anului 2023 vor fi reprogramate pentru 2024, iar cele opt din vara anului 2023, inclusiv cel din România, vor fi anulate.
Sursa: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.