Camera Deputaților a votat, în calitate de for decizional, legea prin care cetățenilor le este permis accesul în bazele sportive ale unităților de învățământ din propria localitate. În forma care a trecut de Parlament, se arată: “Bazele și instalațiile sportive proprii pot fi puse la dispoziție, gratuit sau cu plată, comunităților locale, persoanelor fizice sau juridice interesate, cu obligația respectării desfășurării normale a programelor și activităților de învățământ și ale cluburilor sportive școlare și universitare, precum și a regulamentelor de acces și utilizare a acestora”.
De asemenea, toți copiii și tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional vor avea acces gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ care fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor și sunt administrate de către consiliile locale. Sarcina de verificare a acestor condiții revine autorităților publice locale.
Legea care merge la promulgare mai prevede: “În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi toate unităţile de învățământ vor introduce în regulamentele actuale de funcționare prevederi legate de acces și de modul de utilizare al spațiilor și terenurilor de sport aflate în folosința acestora, precum și orarul de acces, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare și le vor afișa la exterior într-un loc vizibil, precum și pe pagina de internet, acolo unde este cazul”.
Sursa Foto: Matimix / Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.