Meciul dintre cele două echipe a început dur, Bereszynski (Polonia) faultând încă din primul minut. Polonezii au început meciul în ofensivă. În minutul 20, au plecat pe contraatac după o fază periculoasă a francezilor, iar Robert Lewandowski a șutat puternic de la 20 de metri, însă mingea a trecut pe lângă poarta lui Hugo Lloris. Polonia a fost aproape să înscrie și în minutul 37, însă Zieliński a tras direct în portarul Franței, de la zece metri distanță de poartă.

Ulterior, Mbappe i-a pasat în careu lui Giroud, care a reușit să marcheze în minutul 44. În urma acestei reușite, Giroud (36 de ani) a devenit cel mai bun marcator din istoria naționalei Franței. Cu 52 de reușite, l-a depășit astfel pe Thierry Henry. 

Giroud a mai marcat în minutul 57 din foarfecă, însă reușita acestuia a fost anulată. Arbitrul fluierase un fault la portar, chiar înainte ca Giroud să lovească mingea. În minutul 74, francezii au plecat pe contraatac, iar Mbappe a marcat cel de-al doilea gol al partidei, printr-un șut de la 16 metri plasat sub bara porții poloneze.

Printr-un șut similar, Mbappe a reușit dubla, în minutul 90+1. Pentru acesta, a fost golul cu numărul 14 în ultimele 16 meciuri la națională.

Polonia a primit o lovitură de la 11 metri după ce Upamecano a atins mingea cu mâna, în minutul 90+5. Lewandoski a executat, însă șutul a fost apărat de Lloris. Arbitrul a decis să fie repetată execuția, deoarece portarul francez s-a mișcat de pe linia porții. Lewandoski a marcat însă din a doua încercare.

Meciul dintre Anglia și Senegal va începe la ora 21.

Foto: Twitter/Equipe de France

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday