Capsula Orion, care se află în misiunea NASA Artemis I, a ajuns luni după-amiază la cea mai mare distanță de Pământ, aproximativ 434.523 kilometri, și a doborât recordul pentru distanța maximă parcursă de o navă spațială proiectată să transporte oameni. Orion a ajuns la 64.374 kilometri depărtare de partea întunecată a Lunii.
Anterior, recordul a fost stabilit de Apollo 13, care a transportat un echipaj uman, în anul 1970, și care a ajuns la o distanță de 400,171 kilometri față de Pământ.
Reamintim că misiunea Artemis I are ca scop aducerea omului pe Lună, pentru prima dată în ultimii 50 de ani, iar nava spațială Orion a intrat în urmă cu o săptămână pe traiectoria sa în jurul Lunii. În timpul călătoriei sale, Orion va zbura în jurul satelitului natural al Pământului și, dacă misiunea are succes, Orion va rămâne în spațiu pentru mai mult timp decât orice altă navă spațială din istoria omenirii. Artemis I este prima etapă din programul Artemis al NASA, care își plănuiește să trimită prima femeie și prima persoană de culoare pe Lună.
Managerul programului Orion, Howard Hu, a numit performanța capsulei “remarcabilă”, deoarece aceasta depășește așteptările oamenilor de știință de la NASA în unele privințe, precum faptul că produce o cantitate de energie cu 20% mai mare decât are nevoie. Orion va reveni pe Pământ și se va prăbuși în Oceanul Pacific, în largul coastelor Californiei, pe 11 decembrie. Dacă misiunea va avea succes, NASA va lansa un echipaj uman în 2024 în cadrul misiunii Artemis II.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.