În prima repriză, meciul a fost dominat de Brazilia, care a avut o posesie de 59%, dar niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie. Jucătorii sud-americani au avut două șuturi la poartă, în timp ce selecționata Serbiei nu a reușit să lovească spațiul apărat de portarul Allison.
În repriza a doua, Richarlison, care evoluează în campionatul englez la Tottenham Hotspur, a înscris la distanță de 11 minute două goluri pentru brazilieni (minutele 62 și 73).
Brazilia și Serbia mai sunt în grupă cu Elveția și Camerun (1-0 în meciul de la ora 12).
Brazilia a câștigat Cupa Mondială de cinci ori și era cotată ca favorită înainte de turneu pentru a câștiga un al șaselea titlu. A jucat la fiecare Cupă Mondială începând din 1930, dar nu a mai ajuns în finală din 2002, când a și câștigat ultima dată titlul.
După separarea de Muntenegru, în 2006, Serbia nu a mai trecut niciodată de faza grupelor la un turneu final.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.