Parlamentul European a transmis într-un comunicat de presă că a adoptat o rezoluție privind situația drepturilor omului în Qatar. De asemenea, PE consideră că FIFA “a afectat grav imaginea și integritatea fotbalului mondial” și a catalogat corupția din cadrul Federației ca fiind “generalizată, sistemică și adânc înrădăcinată“. Cere Qatarului și FIFA să despăgubească toate victimele pregătirilor pentru Cupa Mondială.

Eurodeputații subliniază că Qatar a câștigat procesul de selecție pentru organizarea Cupei Mondiale FIFA “pe fondul unor acuzații credibile de luare de mită și corupție, și deplâng decesul și vătămarea a mii de lucrători migranți, care au ajutat țara să se pregătească pentru turneu“.

Parlamentul European transmite că procesul de atribuire a Cupei Mondiale de fotbal Qatarului în 2010 “nu a fost transparent și nu a fost supus unei evaluări responsabile a riscurilor (…), iar FIFA a afectat grav imaginea și integritatea fotbalului mondial“.

Parlamentul îndeamnă țările UE, în special cele cu ligi naționale mari de fotbal, cum ar fi Germania, Franța, Italia și Spania, să exercite presiuni asupra UEFA și FIFA pentru a reforma fundamental FIFA, astfel încât să includă “proceduri democratice și transparente de atribuire a Cupelor Mondiale de fotbal și punerea în aplicare strictă a criteriilor privind drepturile omului și sustenabilitatea pentru țările gazdă. Pentru a proteja sportivii și fanii și pentru a pune capăt așa-numitului <sportswashing> (îmbunătățirea reputației prin sport), evenimentele sportive internaționale nu ar trebui să fie acordate țărilor în care sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului și în care predomină violența sistematică bazată pe gen. Toate victimele pregătirilor pentru Cupa Mondială ar trebui despăgubite“.

Eurodeputații deplâng abuzurile comise de autoritățile țării asupra comunității LGBTQ+, care “includ utilizarea legilor interne care permit ca persoanele LGBTQ+ să fie reținute provizoriu fără a fi acuzate sau judecate timp de până la șase luni. Rezoluția îndeamnă, de asemenea, Qatarul să consolideze măsurile privind egalitatea de gen, inclusiv prin abolirea completă a tutelei asupra femeilor, intensificându-și, în același timp, eforturile de realizare a unei reprezentări echitabile a femeilor pe piața oficială a muncii“.

Sursă: Parlamentul European

Foto: Yorgy67 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday