Procurorii taiwanezi au reținut un colonel, sub acuzațiile de corupție și amenințarea securității statului, după ce ar fi luat mită 18 mii de dolari în ultimii patru ani, pentru a acționa în interesul Chinei.
Autoritățile arată că acesta ar fi semnat și un document în care a promis să se predea Beijingului, în cazul izbucnirii unui război, și au cerut 12 ani de închisoare. Au transmis că spionul chinez este un ofițer taiwanez în retragere. Potrivit ministerului Apărării, colonelul reținut va coopera în anchetă.
Separat, ministrul de Externe a declarat că în preajma alegerilor locale, a fost observată o scădere în privința interferențelor chineze, posibil din cauza problemelor interne și a eforturilor sale de a-și îmbunătăți imaginea pe plan internațional. Scrutinul pentru primari și consilieri locali va avea loc sâmbătă.
CNN amintește că autoritățile de la Taipei duc o luptă îndelungată cu ceea ce consideră a fi o campania de spionaj a Beijingului, pentru a-i submina forțele armate și a le dezbina. China consideră Taiwanul ca parte din teritoriul său și duce o politică de “reintegrare”, în ciuda faptului că nu a guvernat statul insular niciodată. Liderii chinezi nu au exclus folosirea forței armate pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.