Ministerul Apărării anunță că convoiul cu tancuri franceze Leclerc a intrat în ţară în urmă cu două zile, pe la Arad, iar astăzi a ajuns la Brașov, urmând să ajungă la Cincu.
Aceste tancuri vin în completarea primului convoi trimis pe 23 octombrie, cu transportoare blindate. Ambele au rolul de a consolida securitatea de pe Flancul Estic european, dar și de a crește capacitatea de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre.
“Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră. La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO, formează BGFP pe teritoriul național, integrând, pe bază rotațională, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos”, mai completează MApN.
Foto: MApN/État-Major des Armées
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.