În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022, producția de autoturisme în România a atins 425.423 de unități, dintre care 258.569 produse de Dacia la Mioveni și 166.404 produse de Ford la Craiova, se arată într-un comunicat emis de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Producția a crescut:
- cu +27,7% față de aceeași perioadă similară din 2021 (333.179 de unități);
- cu +19,35% față de primele zece luni din 2020 (356.421 de unități);
- cu +4,3% comparativ cu perioada similară din 2019 (407.931 de unități).
În luna octombrie 2022, Dacia a produs 28.941 de autovehicule, iar Ford 14.511 mașini.
Pe parcursul anului 2021, constructorii de automobile au fost afectați de criza semiconductorilor și de lipsa altor componente, motiv pentru care au fost forțați să-și reducă activitatea sau chiar să-și întrerupă producția pentru mai multe zile.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.