Potrivit CNN, acest lucru face posibilă mobilizarea a sute de mii de persoane, condamnate în temeiul Codului Penal al Federației Ruse pentru fapte grave, recent liberate din închisori și cărora le era interzis până acum să facă parte din Armata Rusiei.
Din raportările serviciilor de informații occidentale, grupul de mercenari Wagner recrutase încă din trecut persoane din închisorile rusești pentru a lupta în Ucraina.
Dar amendamentele semnate de Putin nu au legătură cu aceste presupuse recrutări. În schimb, legea se aplică prizonierilor care au fost liberați condiționat din închisori sau din colonii. De obicei, aceste persoane rămân sub supravegherea autorităților timp de opt până la zece ani. Nu au voie să-și părăsească reședința și trebuie să respecte anumite restricții.
Sunt exceptați de la mobilizare cei care au comis infracțiuni sexuale împotriva minorilor, trădare, spionaj sau terorism, cei condamnați pentru tentativa de asasinare a unui oficial guvernamental, deturnarea unei aeronave, activități extremiste și manipularea ilegală a materialelor nucleare și a substanțelor radioactive.
Președintele Vladimir Putin a declarat vineri că Moscova a mobilizat deja 18 mii de soldați peste obiectivul de 300 de mii din populația generală masculină a Rusiei pentru a lupta în Ucraina.
La începutul acestei săptămâni, Ministerul rus al Apărării a anunțat că toate activitățile de mobilizare parțială, inclusiv livrările de somații, au fost suspendate, după ce oficialii au declarat că obiectivul planului de recrutare de personal a fost îndeplinit.
Cu toate acestea, explică CNN, ordinul de mobilizare parțială al lui Putin încetează doar când președintele rus va semna un decret oficial. Până atunci, el își rezervă dreptul de a recruta în continuare.
Sursă: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.