Noul premier al Marii Britanii, Rishi Sunak, a fost criticat în trecut, în timpul mandatului de ministru de Finanțe în guvernul Johnson, că a redus bugetul alocat de guvern pentru finanțarea economică a țărilor sărace și pentru rezolvarea problemelor globale la 0,5% din venitul la nivel național, de la un procent anterior de 0,7%. Domnul Sunak a creat în același timp și un cadrul fără precedent care permite Ministerului de Interne și altor departamente ale guvernului britanic să folosească acești bani și “a extins” reglementările privind modul în care acești bani pot fi folosiți la nivel intern.
Spre exemplu, The Guardian explică faptul că suma de bani alocată de Marea Britanie dezvoltării internaționale depășește 11 miliarde de lire sterline, din care aproximativ 4 miliarde de lire sunt destinate instituțiilor multilaterale, printre care și Banca Mondială. Din restul de 7 miliarde de lire, fonduri administrate direct de Regatul Unit, mai mult de jumătate vor fi cheltuite pe plan intern în acest an. Spre exemplu, aproximativ 3 miliarde din cele șapte rămase se duc în asigurarea locuințelor pentru refugiați.
Centrul pentru Dezvoltare Globală, un think tank cu sediul la Washington, arată că, în timp ce regulile internaționale îi permit Regatul Unit să considere costurile de găzduire a refugiaților drept asistență pentru dezvoltare (DAC), este una dintre puținele țări – și singura din G7 – care finanțează toate costurile refugiaților ucraineni din acești bani.
“Bugetul alocat dezvoltării internaționale – groapa cu bani pe care îi punem deoparte pentru a-i ajuta pe cei mai săraci și nevoiași oameni ai lumii – este folosită pe toate părțile. Nu numai că a fost redusă cu aproape o treime, Rishi Sunak a creat apoi un cadru fără precedent prin care a permis altor departamente interne să ia cât mai mulți bani din această groapă. A spune că cheltuim 0,5% din venitul nostru național pentru finanțarea problemelor globale este o afirmație lipsită de sens atunci când acești bani sunt folosiți pe plan intern, mai degrabă decât pentru a ajuta oamenii din întreaga lume care se confruntă cu probleme grave”, a explicat Ranil Dissanayake, analist în cadrul think tank-ului american.
The Guardian mai scrie că unul dintre miniștri care s-a opus anterior reglementărilor lui Rishi Sunak, Andrew Mitchell, ocupă acum o funcție importantă în cadrul Ministerului britanic de Externe. Analiștii consideră că numirea domnului Mitchell într-o funcție importantă în cadrul guvernului reprezintă un factor care l-ar putea determina până în 2025 pe premierul Rishi Sunak să-și respecte angajamentul de a reveni la un procent de 0,7% alocat dezvoltării internaționale. Cu toate acestea, The Telegraph a scris anterior că Rishi Sunak ia însă în considerare să nu facă acest lucru în următorii doi ani, economisind astfel patru miliarde de lire sterline pe an.
Analiza completă pe The Guardian
Sursa Foto: Wirestock / Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.