Biroul german de Statistică (Destatis) arată că produsul intern brut al Germaniei a crescut (ajustat) cu +0,3% față de trimestrul precedent. Analiștii intervievați de Reuters se așteptau ca economia să se contracteze cu -0,2% în perioada iulie – septembrie 2022. 

De la an la an, economia germană s-a majorat, în termeni ajustați sezonier, cu +1,2% în trimestrul al treilea, peste prognozele analiștilor de +0,8%. În cea mai recentă prognoză, guvernul a prezis o recesiune în Germania, cu o scădere a produsului intern brut de până la -0,4% anul viitor.

Economia germană a continuat să se mențină în pofida condițiilor economice globale dificile: pandemia de Covid, întreruperea lanțurilor de aprovizionare și creșterea prețurilor ca urmare a războiului din Ucraina”, se arată în comunicatul Destatis.

Un sondaj al ifo Institute în rândul companiilor din Saxonia arată că indicele climatului de afaceri a crescut cu un punct până la 86,2% în această lună, iar firmele și-au ridicat așteptările pentru următoarele șase luni. Defalcat, pe sectoare de activitate, încrederea s-a deteriorat ușor la nivelul serviciilor și mai puternic în rândul construcțiilor. În schimb, în domeniul comerțului, a câștigat teren.

Institutul german întocmește barometrul climatului de afaceri pe baza a circa 1.700 de chestionare lunare cu firme din domeniul angro, retail, producție și construcții.

Surse: Reuters, ifo 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday