Expertul militar finlandez Mika Tyry, cu peste 20 de ani de experiență în dezamorsarea dispozitivelor explozibile și membru al Armatei Finlandei, a analizat imaginile disponibile pe rețelele de socializare și a conchis că explozia nu s-a produs sub pod, așa cum susțin teoriile altor experți care iau în considerare modul de rupere al acestuia. Tyry crede că mingea de foc surprinsă de imagini și care lasă impresia că s-a produs în spatele camionului indicat de ruși ca fiind cel care ar fi transportat bomba ar fi produs o pagubă mult mai mare dacă ar fi avut loc în zona supraînălțată a podului, pentru că ar fi blocat și traficul naval prin strâmtoarea Kerci.
Tyry crede că este posibil ca respectivul camion să fi urmărit trenul cu vagoane cisternă, care, la fel ca și camionul, venea din Rusia și se îndrepta spre Crimeea, dar, pentru că nu a reușit să meargă cu viteza acestuia, explozia a fost declanșată, probabil de la distanță, înainte de urcarea camionului pe porțiunea supraînălțată. Asta ar presupune însă implicarea conștientă a șoferului camionului și ar exclude ipoteza ca acesta să nu fi știut că transportă o bombă.
În același timp, mai spune expertul finlandez, o explozie sub pod sau sub apă, provocată eventual de o ambarcațiune teleghidată, ar fi provocat vizibile jerbe de apă și valuri mari, care nu sunt vizibile în imagini, valul care apare în imaginea de sub pod, anterior exploziei, fiind unul obișnuit.
În plus, pentru ca mingea de foc să cuprindă și să aprindă trenul aflat la câteva zeci de metri ar fi fost nevoie ca aceasta să fie produsă de o explozie aflată la o înălțime de câțiva metri față de suprafața podului. Mika Tyry mai explică faptul că explozia a fost una neobișnuită, probabil compusă dintr-un explozibil mai puternic decât o combinație artizanală de păcură și azotat de amoniu (îngrășăminte agricole). Estimează că în camion s-ar fi aflat între una și două tone de explozibil, iar acesta ar fi fost combinat cu metale inflamabile precum aluminiu, magneziu sau termit, pentru a amplifica efectul exploziei. Altfel, trenul nu ar fi luat foc.
Aceasta este doar una dintre opiniile legate de explozia de sâmbătă a Podului Kerci. Alți experți, citați de BBC, cred că suflul exploziei a venit de jos în sus, de sub pod, posibil de la o ambarcațiune teleghidată.
Sursa: Yle
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.