UPDATE. ora 14.30. Sinteză.
Potrivit surselor militare ucrainene, Rusia a lansat în total 83 de rachete de croazieră și drone kamikaze, o parte dintre ele de pe avioane și nave din Marea Neagră, iar altele de pe teritoriul Belarus. Au fost folosite în special rachete Kalibr, cele mai performante arme ghidate de care dispune Rusia, cu o precizie declarată de 30 de metri. Armata Ucraineană susține că a reușit să doboare aproximativ jumătate dintre rachetele lansate.
Atacul s-a desfășurat în două valuri, primul imediat după ora 8 dimineața, iar al doilea, ceva mai redus, începând cu ora 11, după ce o parte a aeronavelor ruse s-au întors la baze și au reîncărcat.
Înainte de declanșarea bombardamentelor Rusiei, mai multe aeronave NATO de recunoaștere au decolat de la bazele lor și s-au poziționat deasupra țărilor membre învecinate cu Ucraina. O dronă americană de recunoaștere RQ-4B (Global Hawk), decolată din Italia, a venit deasupra Mării Negre, posibil pentru a transmite militarilor ucraineni informații despre numărul aeronavelor care lansau rachete și a direcției acestora. Un avion de recunoaștere Boieng E-8C, tot american, decolat de la Ramstein (Germania) a venit deasupra Poloniei, supraveghind probabil spațiul aerian din Belarus.
Este prima dată după decretarea mobilizării parțiale de către Vladimir Putin, când aeronavele NATO își redeschid transponderele, pentru a putea fi vizibile oricui.
Totuși, peste 40 de rachete rusești și-au atins ținta, producând victime în rândurile populației și a infrastructurii civile. Dacă unele rachete au căzut pe străzi sau au lovit centre culturale sau de afaceri, cele mai multe au vizat infrastructura energetică a Ucrainei, în special substațiile de transformare (pentru transportul energiei electrice). Cea mai mare parte a țării este acum fără curent și nu este clar când vor reuși autoritățile ucrainene să restabilească situația. De asemenea, în marile orașe nu funcționează nici stațiile de apă curentă sau de încălzire, acolo unde aceasta este centralizată.
Este posibil ca, din cauza căderii tensiunii, să fi fost afectate și comunicațiile, iar rapoartele detaliate despre pagube și victime să fie remise mai tarziu.
Cât despre populația Ucrainei, pe internet circulă mai multe filmulețe (postate înainte de căderea comunicațiilor) care înfățișează oameni strânși în adăposturi sau în stațiile de metrou, cântând imnul Ucrainei sau alte cântece patriotice.
UPDATE, ora 11.30. Aviația rusă a lansat în această dimineață 75 de rachete de croazieră de deasupra Mării Negre asupra orașelor ucrainene, precum și drone kamikaze, unele dintre ele de pe teritoriul Belarus.
Într-o postare video făcută din centrul Kievului, președintele Volodimir Zelenski cere populației să rămână în adăposturi și precizează că ținta atacului masiv cu rachete din această dimineață al Federației Ruse vizează cât mai multe victime umane, precum și distrugerea infrastructurii energetice.
“Dimineața este grea. Avem de-a face cu teroriști. Zeci de rachete, precum și drone iraniene. Au vizat două tipuri de ținte. Una o reprezintă instalațiile energetice din toata tara. Vor panică și haos, vor să ne distrugă sistemul energetic. A doua țintă sunt oamenii. Ora atacului precum și locurile de lovire au fost special alese pentru a provoca cât mai multe daune. Rămâneți în adăposturi toată ziua de astăzi! Și amintiți-vă: Ucraina a existat înainte de apariția acestui dușman, Ucraina îi va supraviețui”.
Generalul Valeri Zalujni, comandantul Armatei Ucrainene, a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care avertizează că atacul continuă. Menționează faptul că rușii au lansat în această dimineață 75 de rachete de croazieră, dintre care antiaeriana ucraineană ar fi doborât 41.
Sursele ruse precizează că este vorba de atacuri desfășurate în special cu rachete Kalibr, lansate de avioane ruse de deasupra Mării Negre. Potrivit acestora, Armata Rusă ar viza substațiile de 75o kv, pentru a opri complet sistemul energetic al Ucrainei.
UPDATE, ora 10.00 Rusia atacă cu rachete de croazieră toate marile orașe ale Ucrainei. Sunt vizate centrele urbane și cu valoare culturală sau simbolică, la o oră de vârf. Populația se adăpostește, iar antiaeriana încearcă să reducă numărul rachetelor care lovesc țintele.
Sunt raportate tiruri cu rachete de croazieră (cel mai probabil Kalibr) în toată Ucraina, de la Harkov și până la Liov (aproape de granița cu Polonia). Acestea nu par a viza obiective militare, ci mai degrabă țintele sunt civile, cu semnificație politică sau culturală.
Centrul Kievului pare devastat de multiplele rachete care cad luni dimineață, în ceea ce pare a fi un act de retaliere pentru lovirea Podului Crimeei, sâmbătă. O rachetă rusească pare a fi vizat Podul Parcului, de peste Nipru. Inaugurat în 2019, acesta este un pod pietonal construit lângă fostul monument sovietic “Al Tuturor Popoarelor”, demolat în această primăvară de ucraineni, după ce anterior îl vopsiseră în culorile curcubeului și îl redenumiseră “Monumentul Diversității”. Totuși, racheta și-a ratat ținta, iar podul pare intact.
Russians are trying to make it “bridge for bridge”? pic.twitter.com/nwq8yqStFD
— Ukrainska Pravda in English (@pravda_eng) October 10, 2022
O altă rachetă pare a fi vizat o universitate, iar alta a vizat un loc de joacă. Centrul de afaceri din centrul Kievului a fost de asemenea lovit.
Rețelele de socializare ucrainene sunt pline cu imagini care surprind bombardamentul de la Kiev, în timp ce oamenii se ascund în adăposturile antiaeriene sau la metrou.
La ora 10, harta bombardamentelor arată că toate marile orașe ale Ucrainei sunt atacate cu rachete de croazieră. Sunt raportați morți și răniți. De asemenea, există informații cu privire la atacuri cu drone venite dinspre Belarus.
Biziday va evita difuzarea unor imagini care vă pot afecta emoțional.
Știrea, în forma inițială.
Spre deosebire de tiparul bombardamentelor recente, efectuate pe timpul nopții (pentru a diminua șansele de interceptare antiaeriană), Rusia a desfășurat luni dimineață un atac cu rachete asupra districtelor centrale din Kiev, pe lumină. Corespondentul BBC a fost surprins în direct de explozia unei rachete.
Televiziunea ucraineană Nexta raportează că cel puțin patru rachete au lovit capitala ucraineană, la puțin timp după ora 8 dimineața. Anterior a fost declanșată alerta aeriană și s-au auzit tirurile bateriilor antiaeriene.
Primarul Kievului, Vitali Klitsciko, a confirmat pe Telegram că au avut loc mai multe explozii și că serviciile de urgență sunt la fața locului. Potrivit serviciilor de urgență ucrainene, “un număr de oameni au fost uciși, iar alții răniți.”
Este pentru prima dată când Kievul este lovit după mai multe luni și exploziile par, de asemenea, a fi mult mai centrale decât loviturile de la începutul războiului.
Tot în această dimineață au fost atacate cu rachete orașele din sud, Krivoi-Rog și Nipru, iar azi noapte alte rachete au căzut în orașul Zaporijie, lovind tot blocuri de locuințe, la fel ca în noaptea de sâmbătă spre duminică. Alte explozii sunt raportate în orașe din centrul și vestul Ucrainei.
Știre în curs de actualizare
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.