La o întâlnire de vineri, miniștrii din țările UE au dezbătut dacă să plafoneze prețurile gazelor pentru a domoli creșterea costurilor energiei și ale inflației. Această idee are sprijin din cel puțin 15 state, dar altele, inclusiv Germania, cea mai mare piață de gaz din Europa, se opun.
Ministrul polonez al Climei, Anna Moskwa, a declarat după întâlnire că, în lipsa unui angajament ferm din partea Bruxelles-ului că UE va propune un plafon de preț, un grup de țări va face o propunere proprie.
Potrivit ministrului polonez, printre aceste state sunt Polonia, Belgia, Italia și Grecia. “Vom redacta o propunere și o vom prezenta Comisiei și sper că aceasta o va accepta”, a spus Moskwa.
De obicei, propunerile legislative ale UE vin de la Comisia Europeană, după care țările UE și Parlamentul European negociază și aprobă legea finală.
Moskwa a precizat că propunerea va acoperi prețurile angro la gaze și va fi pregătită pentru ca miniștrii energiei din UE să o poată discuta la o întâlnire din 11 octombrie.
Comisia a declarat vineri că va colabora cu toate statele pentru a dezvolta idei de domolire a creșterii prețurilor la gaze înainte de o reuniune a liderilor UE de săptămâna viitoare, dar nu a fost de acord în mod explicit să propună un plafon al prețului gazului. Bruxelles-ul a avertizat că un plafon ar putea necesita resurse financiare semnificative și este foarte riscant.
“Acest lucru ar avea în mod clar un efect asupra prețurilor, dar ar însemna efectiv suspendarea pieței de gaze a UE și ar crea riscuri pentru securitatea aprovizionării”, a declarat comisarul UE pentru energie, Kadri Simson, într-o conferință de presă după un summit UE privind energia.
“Pentru a face un pas atât de drastic într-un mod responsabil, o serie de condiții prealabile ar fi nenegociabile”, a spus Simson, adăugând că una dintre aceste condiții ar fi o reducere obligatorie a cererii de gaze din UE, pentru a se asigura că prețurile mai mici nu provoacă o creștere a consumului.
Sursă: Reuters.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.