Mitingurile au loc la Moscova și în mai multe orașe din țară, iar în capitala Rusiei a fost organizat și un concert. Evenimentele au fost inițiate, conform TASS, de Partidul Rusia Unită, al lui Vladimir Putin.
No, this is not a rally of #Russians against war and mobilization. These are Russian zombies in #Moscow holding a “We will not abandon our own” concert rally in support of fake referendums.
I wonder if the demonstrators will sign up for the front there? pic.twitter.com/xQ9XdkGvau
— NEXTA (@nexta_tv) September 23, 2022
Potrivit publicației Meduza, la aceste manifestații participă în mare parte studenți și angajați ai statului. Pe rețelele de socializare sunt distribuite postări care sugerează că unii studenți au fost aduși cu forța, însă aceste informații nu pot fi confirmate din surse independente.
Similar rallies are held in other major cities. They brought students, state employees and activists of political parties. pic.twitter.com/X1d2CZ0ij3
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) September 23, 2022
“Aproximativ 50 de mii de oameni au venit vineri la mitingul din Moscova organizat sub sloganul <<Nu îi abandonăm pe ai noștri!>>, în sprijinul referendumurilor din republicile populare Donețk și Lugansk, regiunile Herson și Zaporijie”, a transmis biroul de presă al Ministerului de Afaceri Interne din Rusia, preluat de agenția TASS.
Pe rețelele de socializare au apărut mai multe videoclipuri în care manifestanții ruși flutură steagurile Rusiei, ale fostei Uniuni Sovietice și ale republicilor din Donbas, alături de bannere cu simboluri “patriotice” și de partid.
Așa-numitele “referendumuri” pentru unificarea cu Rusia se vor desfășura până marți în mai multe regiuni ucrainene aflate deocamdată sub controlul Armatei Ruse. Totuși, în primele patru zile nu se va vota în secții de votare, ci urnele vor fi plimbate din casă în casă, urmând ca abia pe 27 septembrie să fie deschise și mai multe secții de votare.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.