300 de gospodării de pe țărmul nordic al Firth of Forth, un fiord de pe coasta de est a Scoției, urmează să fie conectate la o rețea energetică pe bază de hidrogen verde din 2023. The Guardian arată într-un reportaj că regiunea a fost mult timp un centru de exploatare a cărbunelui, dar din anii ’70 a oprit activitatea.
“H100”, cum este cunoscut planul, este evaluat la 32 de milioane de lire sterline. Inițiatorii spun că, în teorie, comunitatea ar fi produs, în cei patru ani de derulare a proiectului, 2.650 de tone de dioxid de carbon, dacă ar fi fost alimentată cu combustibil fosil.
Publicația britanică amintește că programul-pilot, prevăzut să dureze patru ani, a suferit mai multe amânări din cauza reticenței localnicilor și a problemelor de ordin tehnic. Consumatorilor le vor fi date gratuit aragaze și boilere care să consume hidrogen verde. Anumiți experți spun totuși că zona aleasă este una dintre cele mai defavorizate, iar rezultatele ar putea fi negative. De asemenea, consideră că hidrogenul este prea costisitor și ar fi mai bine să se investească în alte surse de energie verde.
Hidrogenul verde este produs prin electroliza apei folosind electricitate din surse regenerabile și nu emite gaze cu efect de seră în timpul producerii, după cum explică Parlamentul European.
Sursa: The Guardian.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.