Familia Regală a transmis că trupul Reginei va pleca marți de la Castelul Balmoral spre aeroportul din Edinburgh, de unde va fi transportat la Londra de către Royal Air Force. Prințesa Anne va fi alături de trupul mamei sale pe tot parcursul călătoriei. Regele Charles al III-lea și Regina Consoartă, Camilla, vor întâmpina trupul neînsuflețit al Reginei la Palatul Buckingham, marți, în jurul orei 23:00, ora României.
Ulterior, trupul Reginei Elisabeta a II-a va fi dus miercuri de la Palatul Buckingham la Westminster Hall, unde va rămâne timp de 4 zile, până la funeraliile din 19 septembrie. Sicriul va fi ridicat pe o platformă cunoscută sub denumirea de catafalc, îmbrăcat în steagul familiei regale, deasupra căruia se va afla coroana imperială, orbul și sceptrul, simbolurile monarhiei britanice. Palatul Buckingham a mai precizat că accesul publicului va fi permis.
Westminster Hall este cea mai veche parte a Palatului Westminster, în inima Guvernului britanic. Ultimul membru al Familiei Regale al cărui sicriu a stat în marea sală a Castelului Westminster a fost Elisabeta Bowes-Lyon, mama Reginei Elisabeta, în 2002. Peste 200 de mii de oameni s-au strâns atunci pentru a aduce un ultim omagiu soției Regelui George al VI-lea.
Reamintim, în primul discurs în calitate de monarh al Marii Britanii, Regele Charles al III-lea i-a adus vineri un omagiu Reginei Elisabeta a II-a, dar și transformărilor din societatea britanică, din ultimii 70 de ani. Astăzi, Charles al III-lea a devenit oficial rege, în urma ceremoniei Consiliului de Aderare.
Sursa: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.