Principalele declarații ale purtătorului de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței de astăzi:
- Ca urmare a situației generate de suspendarea zborurilor Blue Air, toate ministerele au fost mobilizate pentru a gestiona efectele acestei decizii;
- Premierul a dispus ca toate ministere competente să efectueaze toate demersurile necesare pentru a recupera toate sumele datorate de Blue Air. Și cheltuielile asumate de statul român acum (cele 5 milioane de lei alocate pentru aducerea în țară a românilor afectați) urmează să fie recuperate. Bugetul de stat nu trebuie să aibă de suferit din această situație;
- Până dimineață, la nivelul MAE, există un call center cu un număr de telefon unic, l-am anunțat și aseară;
- Sunt peste 2.000 de români care au cerut un astfel de sprijin. TAROM este compania care pe lângă toate celelalte soluții care înțelegem că au fost accesate, precum autocare, statul român este pregătit să acorde ajutor acestor cetățeni;
- Ca atare, guvernul României a aprobat astăzi hotărârea prin care a alocat sume suplimentare din fondul de rezervă bugetar aflat la dispoziția guvernului, pentru a suplimenta bugetul Ministerului Transporturilor pentru a suporta costurile de repatriere pentru cetățenii români și pentru acordarea unui ajutor financiar de urgență. Aceste costuri suplimentare sunt 5 milioane de lei;
- MAE este cel care va face demersurile necesare pentru repatrierea românilor. Sumele neutilizate vor fi redistribuite înapoi la bugetul de stat.
- Mecanismul în baza căruia se vor implementa aceste măsuri ține de corelarea eforturilor dintre MAE și Ministerul Transporturilor. Nu este prima dată când România face asta pentru cetățenii săi, reamintesc perioada de la începutul pandemiei Covid.
Blue Air a anunțat marți că suspendă până luni toate zborurile cu decolare din România, deoarece are conturile poprite de Ministerul Mediului. Din 15 curse, ieri au fost anulate 14.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.