Într-un mesaj postat pe Twitter, Generalul Ben Hodges, fost comandant al forțelor SUA din Europa, a scris: ”Cred că obiectivele militare ale SUA pentru acest conflict ar trebui să includă «deimperializarea» Rusiei. Mi se pare că vedem începutul sfârșitului Federației Ruse așa cum arată astăzi. Trebuie să fim pregătiți pentru asta…nu am fost pregătiți pentru sfârșitul URSS”.
Ben Hodges mai crede că Moldova și Ucraina ar trebui să abordeze împreună problema Transnistriei, deoarece Kremlinul nu este acum în măsură să împiedice astfel de eforturi.
Mesajul a fost un răspuns la o declarație a unui fost ambasador la NATO și fost negociator de top pentru Ucraina, Kurt Volker, potrivit căruia ”războaiele imperialiste” ale Rusiei împotriva vecinilor săi nu au început în Ucraina, ci ”s-au întâmplat” în Georgia. ”Nu putem să uităm că Rusia este încă în Georgia”, a adăugat acesta.
I think that US war-aims for this conflict should include “de-imperialization” of Russia. It seems to me that we are seeing the beginning of the end of the Russian Federation as it looks today. We need to be prepared for this…we were not prepared for the end of the USSR. https://t.co/tXpx6m3KmU
— Ben Hodges (@general_ben) September 4, 2022
Sursă: KyivPost
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.