Nu este clar de la ce a pornit disputa celor doi, dar potrivit unui raport al autorității de supraveghere a siguranței în aviație din Franța (BEA), în timpul unui zbor Geneva-Paris, unul dintre piloți l-a lovit pe celălalt, după care cei doi s-au apucat de gât, într-o luptă ce a fost oprită de restul echipajului. Potrivit unui ziar elvețian care a raportat prima dată incidentul, acesta s-a produs imediat după decolare, iar pe tot parcursul zborului unul dintre însoțitorii de bord a rămas în cabina de pilotaj pentru a preveni reizbucnirea bătăii dintre cei doi piloți.
Compania Air France, una dintre cele mai mari din lume, a recunoscut incidentul și a precizat că acesta este unul izolat, care nu reprezintă atitudinea generală a piloților săi.
Totuși, autoritatea franceză a mai citat cel puțin alte două incidente în care piloților Air France “pare că le lipsește rigoarea în respectarea procedurilor în timpul incidentelor de siguranță”. Astfel, BEA mai investighează un incident din aprilie ce a implicat un zbor Air France de la New York, care a suferit “probleme de control al zborului” înainte de aterizarea la Paris. Într-un alt zbor Air France din Congo către Paris, în decembrie 2020, a avut pierderi de combustibi, iar piloții au redirecționat avionul fără a urma protocoalele de siguranță.
Sursa: The Guardian
Foto: Viorel Dudau | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.