Cele mai importante fabrici de îngrășăminte se închid din cauza scumpirii gazelor naturale și a energiei electrice. Joi, cea mai mare fabrică de îngrășăminte pe bază de nitrogen din Europa a anunțat că va reduce cu 50% producția. De asemenea, cea mai importantă fabrică de îngrășăminte din Marea Britanie a anunțat că își va opri temporar producția, iar alți doi producători din Polonia își vor opri activitatea de săptămâna viitoare. În Germania și Italia, sunt unii producători de amoniac care au început deja să-și reducă activitatea.
Aceste măsuri îi afectează atât pe fermieri cât și pe producătorii de bere și, implicit, pe proprietarii de baruri, întrucât, pe lângă îngrășămintele necesare pentru fertilizarea solului, în aceste fabrici se produce secundar și dioxidul de carbon folosit pentru bere și alte băuturi carbogazoase, dar și în spitale pentru intervențiile chirurgicale și în procesul de sacrificare a animalelor.
Pe lângă temerile legate de o penurie de bere, producătorii din industria alimentară se tem că producția alimentară va fi afectată. Pe de o parte, din cauza lipsei îngrășămintelor și, pe de altă parte, din cauza penuriei de gheață carbonică, care se produce tot cu dioxid de carbon și care este esențială pentru transportul și depozitarea alimentelor. La toate acestea, se adaugă dificultățile pe care pub-urile și barurile le întâmpină din cauza creșterii prețului energiei electrice.
În acest context, Carlsberg Polska, a treia companie producătoare de bere din Polonia, a anunțat că intenționează să își suspende producția. Reprezentanții acesteia sunt de părere că și alte companii, care nu pot produce singure dioxidul de carbon, își vor suspenda activitatea, întrucât acesta nu poate fi depozitat prea mult timp.
Companiile care produc îngrășăminte pe bază de azot sunt, conform Politico, primele care și-au redus producția după debutul războiului din Ucraina și aplicarea sancțiunilor occidentale întrucât acestea sunt mari consumatoare de gaze naturale. Producătorii consideră că o revenire la producția normală este greu de atins dacă prețul gazelor nu va scădea.
În aceste condiții, liderii europeni trebuie să aibă în vedere aplicarea unor măsuri cu care să vină în ajutorul sectoarelor afectate. Guvernul Poloniei a anunțat că lucrează la un plan prin care producătorii de îngrășăminte să cumpere gaze la un preț moderat. De asemenea, Comisia Europeană a propus statelor membre să suspende temporar tarifele pentru produsele cheie din industria îngrășămintelor. Decizia urmează să fie discutată în luna septembrie de statele membre.
Sursa: Politico
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.