Conform informării postate pe site-ul Administrației ruse pentru Familie și Copii din Krasnodar, alți 300 de copii așteaptă în continuare să fie adoptați. Mesajul a fost șters la scurt timp de la publicare, însă ISW explică faptul că mai multe organizații de presă au apucat să efectueze capturi de ecran înainte de ștergere. Mesajul mai preciza că o mie de copii din Mariupol au fost duși până acum în Tyumen, Irkutsk, Kemerovo și Altai Krai, unde au fost adoptați de ruși. Cei care acceptă să facă astfel de adopții primesc “un bonus” din partea statului, precum echivalentul a 300 de dolari americani pentru fiecare copil adoptat sau 2.500 de dolari pentru copiii cu dizabilități.
De asemenea, Directoratul pentru informații militare al Ucrainei (GUR) a transmis că oficialii ruși au transferat 30 de copii ucraineni din localitățile Khartsyzk, Ilovaysk și Zuhres din regiunea Donețk la Nijni Novgorod, sub pretextul că vor fi implicați în programe educaționale de formare pentru tineri. ISW subliniază că transferul forțat al copiilor dintr-un grup în altul “cu intenția de a distruge, total sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios”, este o încălcare a Convenției pentru Prevenirea și Reprimarea Genocidului.
“Facem apel la comunitatea internațională, în special la ONU, să condamne infracțiunile Rusiei împotriva copiilor în Ucraina și să ia măsuri imediate împotriva Moscovei pentru a opri încălcarea cinică a dreptului internațional. Toți copiii ucraineni strămutați ilegal pe teritoriul Rusiei trebuie returnați părinților sau tutorilor lor legali”, a transmis și Ministerul ucrainean de Externe după ce autoritățile rusești au publicat mesajul cu privire la adopții.
Surse: ISW, Ministerul ucrainean de Externe
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.