Potrivit Reuters, care citează publicația rusă Komersant, nori negri de fum au fost raportați deasupra bazei aeriene Gvardeiskoie din centrul Crimeei, la nord de capitala Simferopol. Komersant precizează că martorii oculari spun că anterior au fost auzite și explozii, dar baza aeriană este la 20 de kilometri de Simferopol.
Acest nou incident este diferit de exploziile de dimineață de la Geankoi (în nordul peninsulei), incident atribuit între timp de Ministerul rus al Apărării “unui act de sabotaj”.
Autoritățile Ucrainene nu au confirmat, nici nu au infirmat implicarea în această nouă serie de explozii, ce vine după distrugerea unei alte baze aeriene importante, săptămâna trecută.
Un videoclip ce pare a suprinde momentul exploziei de la baza militară Geankoi (Djankoi) din nordul Crimeei se răspândește rapid pe rețelele de socializare ruse și ucrainene. Autoritățile ruse confirmă explozia și au decis evacuarea orașului (36 de mii de locuitori).
Mai devreme, tot în această dimineață, fusese raportat un incendiu la o stație de transformare din zonă, iar sursele ruse scriau despre un sabotaj sau un atac cu o sticlă incendiară. Totuși, autoritățile ruse au făcut apel la reținere, pentru calmarea populației.
Nu este clar dacă explozia de la baza militară din zonă a avut loc înainte sau după incendiul de la stația de transformare, sau dacă există o relație de cauzalitate între cele două evenimente.
Crimea, Dzhankoy
Explosions at the ammunition depot – media in the occupied Crimea pic.twitter.com/6zowH6H6Nw
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) August 16, 2022
Reamintim, săptămâna trecută, zece explozii puternice au avut loc la o bază militară rusă din Crimeea. Inițial, au fost informații neclare cu privire la cauza acestora, însă ulterior, imaginile din satelit au arătat că a fost vorba de un atac, nu de un accident. Analiștii au subliniat în ultimele zile că atacul a reprezentat deschiderea contra-ofensivei ucrainene pe Frontul de Sud. În weekend, la Melitopol, partizanii ucraineni au aruncat în aer linia de cale ferată ce leagă Crimeea de sudul țării.
Știrea se actualizează…
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.