Un judecător federal a decis vineri seară publicarea mandatului de percheziție pentru casa fostului președinte Trump din Mar-a-Lago, precum și a documentelor conexe. Decizia marchează o săptămână fără precedent, care a început cu percheziția de la reședința lui Trump, într-o investigație privind securitate națională, în legătură cu o serie de documente, inclusiv unele secrete, pe care fostul președinte le-a păstrat după încetarea mandatului.
Potrivit presei internaționale care a obținut deja mandatul de percheziție al FBI pentru Mar-a-Lago, Trump Donald Trump este cercetat penal pentru posibile încălcări ale Legii privind spionajul și a unor statute suplimentare referitoare la obstrucționarea justiției și distrugerea de documente guvernamentale.
Documentul arată că agenții FBI trebuiau să percheziționeze “Biroul 45”, o referință la Trump care a fost cel de-al 45-lea președinte al Americii, precum și toate camerele de depozitare sau altele folosite de Trump și de personalul său, în care ar putea fi depozitate cutiile. Mandatul exclude în mod specific anumite zone de la percheziție, inclusiv apartamentele pentru oaspeți sau alte facilități închiriate sau ocupate de membrii clubului de golf. Mandatul enumeră trei pagini cu obiecte confiscate în urma perchezițiilor.
Potrivit The Wall Street Journal citat de CNN, agenții FBI au scos aproximativ 20 de cutii din reședința fostului președinte al SUA, Donald Trump, din Palm Beach, Florida, inclusiv referate, mai multe seturi de materiale guvernamentale clasificate pe diferite niveluri, fotografii și cel puțin o notă scrisă de mână.
Agenții federali ar fi confiscat un set un set de documente marcate cu “strict secret/SCI”. SCI este prescurtarea de la “Sensitive Compartmented Information”, un control suplimentar privind diseminarea informațiilor cuprinse în documentul respectiv, dar nu este un nivel propriu-zis de autorizare, pentru că acesta este deja oferit prin clasificarea “strict secret”. SCI oferă acces la anumite informații, cum ar fi surse de informații, metode sau procese analitice.
Alte patru seturi de documente marcate cu “strict secret” (cel mai înalt nivel de clasificare folosit de americani), trei seturi marcate cu “secret” (nivelul intermediar de secretizare), și trei seturi cu documente “confidențiale” (cel mai scăzut nivel de clasificare) au fost recuperate de FBI.
Presa de peste ocean nu a obținut informații și despre conținutul seturilor, exceptând un document despre grațierea lui Roger Stone, un aliat al lui Trump, care a fost condamnat în 2019 pentru că a mințit Congresul în timpul anchetei privind interferența Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Trump l-a grațiat pe Stone înainte de a-și termina mandatul de președinte, protejându-l de o pedeapsă de trei ani de închisoare.
Nu este clar modul în care documentul legat de Stone confiscat în timpul percheziției este legat de ancheta penală mai amplă privind potențiala manipulare greșită de către Trump a materialelor clasificate.
În timpul percheziției, agenții FBI au recuperat și un document despre președintele Franței, fără a preciza un nume, sau dacă este vorba despre actualul președinte francez Emmanuel Macron sau unul care și-a încheiat mandatul, potrivit raportului WSJ, care nu a furnizat alte detalii.
Surse: CNN, The Guardian, BBC.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.