Informația a fost confirmată atât de surse ucrainene, cât și ruse. Un deputat ucrainean a anunțat inițial că platformele de foraj petrolier din largul Crimeei (una dintre ele poartă numele Ucraina), confiscate de Rusia în 2014, odată cu anexarea Crimeei, au fost lovite cu rachete de croazieră. Armata Ucraineană nu a făcut niciun anunț în acest sens.

Ulterior, guvernatorul rus al regiunii ocupate Crimeea a precizat că trei persoane au fost rănite, iar alți șapte lucrători de pe platforme sunt dispăruți. 

La fel ca și România, Ucraina descoperise zăcăminte de petrol și gaze în Marea Neagră, în apropierea coastelor Crimeei, iar acestea ar fi putut juca un rol important în arhitectura energetică europeană dacă peninsula nu ar fi fost ocupată de Rusia. Ulterior, pltformele ucrainene au fost folosite de ruși pentru foraj, dar nu au început exploatarea zăcămintelor de gaze.

Sursă alternativă: AFP

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday