Într-un articol de opinie intitulat “Ce va face și ce nu va face America în Ucraina”, președintele Joe Biden anunță decizia de a oferi artilerie avansată (MLRS) cu rază scurtă de acțiune, dar precizează și faptul că SUA nu vor presa Ucraina nici să continue războiul cu Rusia, nici să-l încheie, atâta timp cât teritoriul său este ocupat.
Principalele afirmații ale președintelui SUA:
- Războiul se va încheia definitiv doar pe calea diplomației;
- Am decis să le oferim ucrainenilor sisteme de rachete mai avansate, care să le permită să lovească mai precis ținte cheie pe câmpul de luptă din Ucraina;
- Nu căutăm un război între NATO și Rusia, nu vom încerca să provocăm înlăturarea lui Putin de la putere. Atâta timp cât Statele Unite sau aliații noștri nu sunt atacați, nu vom fi direct implicați în acest conflict, nici prin trimiterea de trupe americane în Ucraina, nici prin atacarea forțelor ruse.
- Nu încurajăm și nu permitem Ucrainei să lovească dincolo de granițele sale. Nu vrem să prelungim războiul doar pentru a provoca durere Rusiei.
- Nu voi face presiuni asupra guvernului ucrainean – nici în privat, nici în public – să facă vreo concesiune teritorială.
- Îi vom ajuta pe aliații noștri europeni să-și reducă dependența de combustibilii fosili din Rusia și să grăbească tranziția către un viitor cu energie curată;
- Dacă Rusia nu plătește un preț mare pentru acțiunile sale, va trimite un mesaj și altor potențiali agresori că și ei pot ocupa teritorii și pot subjuga alte țări.
- Orice utilizare a armelor nucleare de orice fel în acest conflict ar fi complet inacceptabilă pentru noi și ar avea consecințe grave. Dincolo de o retorică iresponsabilă, nu sunt semne că Rusia intenționează să folosească arme nucleare.
- Vladimir Putin nu se aștepta la acest grad de unitate sau la puterea răspunsului nostru. S-a înșelat. Dacă se așteaptă ca în lunile următoare să ne spălăm pe mâini de responsabilitate sau să ne fracturăm unitatea, se înșală la fel de mult.
Articolul lui Joe Biden, integral:
“Invazia despre care Vladimir Putin credea că va dura câteva zile este acum în a patra lună. Poporul ucrainean a surprins Rusia și a inspirat lumea cu sacrificiul său, dar și cu succesul de pe câmpul de luptă. Lumea liberă și multe alte națiuni, conduse de Statele Unite, s-au adunat de partea Ucrainei cu un sprijin militar, umanitar și financiar fără precedent.
Pe măsură ce războiul continuă, vreau să fiu clar cu privire la obiectivele Statelor Unite în aceste eforturi.
Scopul Americii este simplu: vrem să vedem o Ucraină democratică, independentă, suverană și prosperă, cu mijloacele de a descuraja și de a se apăra împotriva unor viitoare agresiuni.
După cum a spus președintele Vladimir Zelenski al Ucrainei, în cele din urmă acest război “se va încheia definitiv doar prin diplomație”. Fiecare negociere reflectă faptele de pe teren. Am acționat rapid pentru a trimite Ucrainei o cantitate semnificativă de arme și muniții, astfel încât să poată lupta pe câmpul de luptă și să fie în cea mai puternică poziție posibilă la masa negocierilor.
De aceea am decis că le vom oferi ucrainenilor sisteme de rachete și muniții mai avansate, care să le permită să lovească mai precis ținte cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina.
Vom continua să cooperăm cu aliații și partenerii noștri cu privire la sancțiunile impuse Rusiei, cele mai dure impuse vreodată unei economii majore. Vom continua să furnizăm Ucrainei armament avansat, inclusiv rachete antitanc Javelin, rachete antiaeriene Stinger, sisteme puternice de artilerie și rachete de precizie, radare, vehicule aeriene fără pilot, elicoptere Mi-17 și muniție. Vom trimite, de asemenea, alte miliarde în asistență financiară, așa cum a fost autorizat de Congres. Vom lucra cu aliații și partenerii noștri pentru a aborda criza alimentară globală, pe care agresiunea Rusiei o înrăutățește. Și îi vom ajuta pe aliații noștri europeni și pe alții să-și reducă dependența de combustibilii fosili din Rusia și să grăbim tranziția către un viitor cu energie curată.
Vom continua, de asemenea, să consolidăm flancul estic al NATO cu forțe și capabilități ale Statelor Unite și ale altor aliați. Și recent, am salutat cererile Finlandei și Suediei de a adera la NATO, o mișcare care va consolida securitatea generală a SUA și securitatea transatlantică prin adăugarea a două democrații care sunt deopotrivă și parteneri militari de înaltă capacitate.
Nu căutăm un război între NATO și Rusia. Oricât de mult nu sunt eu de acord cu domnul Putin și consider că acțiunile sale sunt scandaloase, Statele Unite nu vor încerca să provoace înlăturarea lui de la Moscova. Atâta timp cât Statele Unite sau aliații noștri nu sunt atacați, nu vom fi direct implicați în acest conflict, nici prin trimiterea de trupe americane la luptă în Ucraina, nici prin atacarea forțelor ruse. Nu încurajăm și nu permitem Ucrainei să lovească dincolo de granițele sale. Nu vrem să prelungim războiul doar pentru a afecta Rusia.
Principiul meu de-a lungul acestei crize a fost „Nimic despre Ucraina fără Ucraina”. Nu voi face presiuni asupra guvernului ucrainean – în privat sau în public – să facă nicio concesiune teritorială. Ar fi greșit și contrar principiilor bine stabilite să procedăm astfel.
Discuțiile Ucrainei cu Rusia nu sunt blocate pentru că Ucraina a întors spatele diplomației. Sunt blocate pentru că Rusia continuă să ducă un război pentru a prelua controlul asupra cât mai mult din teritoriul Ucrainei. Statele Unite vor continua să lucreze pentru întărirea Ucrainei și pentru a-și sprijini eforturile de a ajunge la un capăt negociat al conflictului.
Agresiunea neprovocată, bombardarea maternităților și a centrelor de cultură și strămutarea forțată a milioane de oameni fac din războiul din Ucraina o problemă morală profundă. M-am întâlnit cu refugiați ucraineni în Polonia – femei și copii care nu știau ce se va alege de viața lor și dacă cei dragi care au rămas în Ucraina vor fi bine. Nicio persoană cu conștiință nu ar putea rămâne impasibilă la astfel de orori.
Să rămâi alături de Ucraina atunci când are nevoie nu este doar lucrul potrivit de făcut. Este în interesul nostru național, este vital să asigurăm o Europă pașnică și stabilă. Dacă Rusia nu plătește un preț mare pentru acțiunile sale, va trimite un mesaj și altor potențiali agresori că și ei pot ocupa teritorii și pot subjuga alte țări. Va pune în pericol supraviețuirea altor democrații pașnice. Ar putea marca sfârșitul ordinii internaționale bazate pe reguli și ar putea deschide ușa agresiunii în altă parte, cu consecințe catastrofale în întreaga lume.
Știu că mulți oameni din întreaga lume sunt îngrijorați de utilizarea armelor nucleare. În prezent, nu vedem niciun indiciu că Rusia ar avea intenția de a folosi arme nucleare în Ucraina, deși ocazional Rusia utilizează o retorică nucleară care este în sine periculoasă și extrem de iresponsabilă.
Permiteți-mi să fiu clar: orice utilizare a armelor nucleare în acest conflict la orice scară ar fi complet inacceptabilă pentru noi, precum și pentru restul lumii și ar avea consecințe grave.
Americanii vor susține poporul ucrainean pentru că înțelegem că libertatea nu este gratuită. Asta am făcut întotdeauna ori de câte ori dușmanii libertății au agresat și au încercat să asuprească oameni nevinovați și asta facem acum. Vladimir Putin nu se aștepta la acest grad de unitate sau la puterea răspunsului nostru. S-a înșelat. Dacă se așteaptă ca în lunile următoare să ne spălăm pe mâini sau să ne fracturăm unitatea, se înșală la fel de mult.”
Articolul original, în limba engleză
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.