“Nu pot vorbi acum despre preț, însă toate detaliile vor fi convenite cu Gazprom. Putin mi-a spus să îl sun dacă simt că mai este ceva de discutat”, a declarat Aleksandar Vucic, unul dintre cei mai importanți aliați europeni ai lui Vladimir Putin. Oficialul sârb a adăugat că a convenit cu Putin că prețul gazelor va fi legat de prețul petrolului, dar nu a oferit mai multe detalii în acest sens. 

Contractul anterior de furnizare de gaze pe 10 ani al Serbiei cu Gazprom expiră săptămâna viitoare. Serbia este o țară care afirmă că dorește în continuare să adere la Uniunea Europeană, însă din acest motiv a fost presată recent de țările occidentale să își alinieze politica externă cu UE și să impună sancțiuni Rusiei. Oficialii de la Belgrad au refuzat însă să ia astfel de măsuri, mai ales în contextul în care Gazprom Neft și Gazprom dețin împreună o participație majoritară în singura companie petrolieră a Serbiei. De asemenea, Gazprom este acționarul majoritar al singurei instalații de depozitare a gazelor din țară.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday