UPDATE, ora 19. Presa ucraineană a afirmat că șeful Marelui Stat Major al Federației Ruse, generalul Valeri Gerasimov, ar fi suferit o rană neletală în bombardamentul de ieri de lângă Izium (Frontul de Est). Totuși, aceste informații nu sunt confirmate din nicio sursă independentă, nici chiar din sursele oficiale ucrainene.

Ceea ce se știe cu certitudine este că Armata Ucraineană a lovit ieri un post de comandă avansat și, la momentul atacului un număr mare de ofițeri superiori se aflau în zonă, inclusiv Valeri Gerasimov, trimis de Putin pe front (posibil din cauza stagnării acestuia). Este confirmat decesul în urma atacului a unui alt general, Andrei Simonov, specializat în mijloace de război electronic, dar, deocamdată NU și rănirea generalul Valeri Gerasimov, șeful militar al Armatei Ruse.

Mai multe explozii au avut loc duminică la Tomarovka, în regiunea rusă Belgorod, aproape de granița cu Ucraina. Autoritățile ruse au confirmat faptul că a explodat un depozit de muniții, nu este clar din ce cauză.


În schimb, autoritățile ruse au confirmat oficial sabotajul unui pod feroviar din regiunea Kursk, care s-a prăbușit duminică dimineață. Ucrainenii nu au revendicat niciunul dintre aceste atacuri. Un alt pod, la SE de Belgorod, a fost închis duminică seara traficului rutier de autoritățile ruse.

Image

Comandamentul Ucrainean a informat, duminică seara, că rușii au atacat astăzi toată linia frontului din Donbas, dar au fost respinși. De asemenea, au bombardat puternic pe Frontul de Sud spre Krivoi-Rog, unde, cred ucrainenii, se pregătește o ofensivă mai mare.

Știrea inițială, ora 8.00

The NY Times arată că, deși nu a fost făcută o declarație clară în acest sens, aranjamentul Slovaciei cu Polonia pentru patrularea spațiului aerian slovac de către avioanele F-16 poloneze, are sensul de a putea trimite Ucrainei avioanele Mig-29 slovace. Acest aranjament, discutat mult la începutul conflictului este din nou acum pe masă, arată cotidianul american. Pe de altă parte, mai multe cotidiene britanice, care par a cita aceeași sursă, informează că Rusia ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai. Spre deosebire de “operațiunea militară specială”, decretarea stării de război i-ar permite lui Vladimir Putin să treacă la mobilizarea generală și să trimită în Ucraina un număr mult mai mare de soldați.

În ultimele 24 de ore, rușii nu au făcut niciun avans semnificativ pe niciunul dintre fronturi.

Acțiunile Armatei Ucrainene la nord și est de Harkov par a avea sensul de a întrerupe la un moment dat liniile de comunicații și aprovizionare de la Belgorod spre Izium. ISW consideră că forțele ruse par din ce în ce mai puțin capabile să realizeze progrese majore în estul Ucrainei, iar forțele ucrainene ar putea executa contraatacuri mai ample în zilele următoare.

Pe de altă parte, ISW arată că mai multe unități de apărare aeriană și alte tipuri de unități sunt trimise la Izium, dar forțele ruse de pe acest front sunt în impas și este puțin probabil ca întăririle să le poată ajuta prea mult.

Frontul de Est. Rușii au desfășurat ieri atacuri pe toată linia acestui front. La Izium, punct critic pentru o eventuală încercuire a trupelor ucrainene din Donbas, atacurile rusești rămân limitate la două rute majore (spre Sloviansk și Barvinkove) și nu pot folosi un număr mai mare de vehicule. În plus, atacurile ucrainene care au recapturat inelul de suburbii al orașului Harkov i-ar putea forța pe ruși să redistribuie unități destinate axei Izium pentru a păstra linia de comunicații cu Belgorod (Rusia) punctul de concentrare a unităților ce acționează în estul Ucrainei.

Frontul de Sud. În ciuda unor bombardamente masive pe toată linia dinte Donbas și Zaporijie, forțele ruse nu au făcut niciun progres confirmat, iar ISW condieră că preocuparea acestora a fost consolidarea pozițiilor, prin atacuri locale, regrupări și o reaprovizionare pentru ceea ce pare a fi pregătirea pentru o nouă ofensivă. La Mariupol, un acord de încetare temporară a focului a permis evacuarea a 20 de civili din uzina Azovstal.

Surse: ISW, NY Times, Telgraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday