Potrivit Bloomberg, hackerii au exploatat o vulnerabilitate în Poly Network, o platformă care pare să conecteze diferite registre blockchain între ele, astfel încât să poată lucra împreună. Poly Network a confirmat atacul pe Twitter și le-a cerut celor care l-au organizat să stabilească o comunicare pentru a înapoia activele piratate.
Un blockchain este un registru pe care se bazează funcționarea diferitelor criptomonede, fiecare activ digital având propriul său blockchain. Poly Network este o platformă de finanțare descentralizată care susține că poate conecta între ele aceste registre.
Odată banii furați, hackerii au început să-i trimită la diverse alte adrese la care sunt înregistrate portofele de criptomonede. Compania de securitate SlowMist susține că 610 milioane de dolari au fost transferate la trei adrese diferite, iar Poly Network a cerut caselor care fac schimb de criptomonede să blocheze toate activele venite de la cele trei adrese. Aproximativ 33 de milioane de dolari au fost înghețate de Tether, iar Binance a anunțat că urmărește eventuale tranzacții, dar că “nu există garanții că banii vor mai putea fi recuperați”.
Potrivit experților SlowMist furtul “a fost probabil planificat, organizat și pregătit de mult timp”.
Sursă: Bloomberg
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.