Deși el însuși republican, Arnold Schwarzenegger face o comparație directă între “minciunile lui Donald Trump” și modul în care naziștii i-au învrăjbit pe oameni, inclusiv pe tatăl său, care a suportat apoi povara vinovăției. Schwarzenegger i-a acuzat și pe liderii Partidului Republican de complicitate la ceea ce el a numit a fi fost “o lovitură de stat”.
My message to my fellow Americans and friends around the world following this week’s attack on the Capitol. pic.twitter.com/blOy35LWJ5
— Arnold (@Schwarzenegger) January 10, 2021
“Miercuri a fost ziua sticlei sparte aici, în America”, a spus Schwarzenegger, făcând o trimitere la atacul naziștilor asupra proprietăților evreiești din Germania și Austria, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938, intrat în istorie sub numele de Noaptea de cristal sau Noaptea sticlei sparte (Kristallnacht).
Mesajul fostului guvernator al Californiei s-a dorit a fi totuși unul de speranță. “Trump este un lider eșuat care va deveni în curând irelevant”, a mai spus Schwarzenegger, care apoi a prezentat sabia din filmul său, Conan Barbarul, pentru a face o comparație între democrația americană și oțelul care se călește în foc.
“Zguduiti de evenimentele din ultimele zile, vom iesi mai puternici, pentru ca acum intelegem ce putem pierde. Avem nevoie, desigur, de reforme, pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată. Trebuie să tragem la răspundere persoanele care ne-au adus în acest punct, de neiertat. Și trebuie să ne uităm dincolo de noi înșine, de dezacordurile noastre partizane și să punem democrația pe primul loc,” a mai spus Arnold Schwarzenegger.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.