„Întâlnirile private sunt excluse”, precum și întrunirile publice, care sunt „strict interzise”, a decretat Macron. Pentru deplasare în afara locuinței, cetățenii vor avea nevoie de o adeverință, la fel ca la carantina din primăvară. Afacerile neesențiale, așa cum ar fi barurile și restaurantele vor fi închise, dar școlile rămân deschise. “Aceste măsuri sunt necesare pentru a gestiona creșterea rapidă a numărului de cazuri noi de coronavirus, altfel riscăm să fim copleșiți de epidemie,” a mai spus președintele francez.
Principalele declarații:
- Virusul circulă în Franța cu o viteză uimitoare. Suntem copleșiți de accelerarea bruscă a epidemiei, de un virus care pare să câștige forță pe măsură ce temperaturile scad.
- În două săptămâni, numărul celor bolnavi de Covid s-a dublat. 9.000 de pacienți vor fi în terapie intensivă până la jumătatea lunii noiembrie.
- Strategia noastră a fost similară cu cea a celorlalte state europene. Însă toți, în Europa, suntem surprinși de viteza de răspândire a virusului.
- Obiectivele noastre sunt să îi protejăm pe cei vulnerabili. Vârsta este un factor major de risc, 85% dintre cei decedați au peste 70 de ani. 35% dintre persoanele aflate în terapie intensivă au sub 65 de ani. De asemenea, trebuie să ne protejăm personalul medical, dar trebuie să protejăm și economia. Este echilibrul corect pe care trebuie să-l căutăm constant. Ținând cont că nimic nu este mai important decât viața umană.
- Franța nu va adopta niciodată strategia imunității de turmă, nu vom lăsa niciodată sute de mii de cetățeni să moară.
- O altă cale ar fi să-i izolăm pe cei mai expuși riscului de infectare, dar nu se poate aplica acum.
- Am încercat să testăm masiv, efectuăm 1,9 milioane de teste pe săptămână. Dacă acest sistem poate fi eficient cu câteva mii de cazuri pe zi, astăzi (când sunt zeci de mii de cazuri) nu mai este.
- Telemunca se va aplica ori de câte ori este posibil. Activitatea va continua mai activ în anumite sectoare de activitate. Guvernul va sprijini companiile foarte mici care vor începe o tranziție spre digitalizare.
- Sprijinul de până la 10.000 de euro pe lună va fi acordat companiilor care sunt închise. Șomajul parțial va fi reînnoit pentru angajați și angajatori.
- Măsurile hotărâte de guvern vor intra în vigoare vineri . O dezbatere și un vot vor avea loc mâine în Parlament.
Începând de mâine, Emmanuel Macron va participa la un consiliu european pentru a coordona răspunsurile la criza sanitară din statele Uniunii Europene.
„Vom evalua la fiecare două săptămâni dacă putem relaxa unele măsuri. Dacă situația evoluează în bine peste 15 zile, vom putea redeschide anumite sectoare. Scopul nostru este să trecem de la 40.000 la 5.000 de contaminări pe zi”, a mai afirmat președintele.
Măsurile restrictive se aplică cel puțin până la 1 decembrie.
Premierul Jean Castex va detalia detaliile restrictive mâine, într-0 conferintă de presă, la ora locală 18.30.
Surse alternative: BBC, BFMTv, Le Figaro.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.