“A fost o situație interesantă acolo și cred că am vazut cu toții aceeași înregistrare video. El [Kyle Rittenhouse, 17 ani] încerca să scape, așa pare, apoi a căzut, apoi ei [demonstranții] l-au atacat într-un mod foarte violent, și această situație este acum investigată, dar eu presupun că el era într-o situație foarte dificilă, probabil că ar fi fost ucis, dar asta este acum în cercetare.” a spus Președintele Donald Trump în timpul briefingului de la Casa Albă, evitând să condamne acțiunea de tip vigilantes a adolescentului, în ciuda insistențelor reporterilor.

O înregistrare cu scena în care Kyle Rittenhouse este încolțit și deschide focul a fost pusă pe rețelele de socializare și a fost prezentată de televiziunile americane.


Dar confruntările în stradă între suporterii lui Trump și demonstranții împotriva brutalităților poliției sunt tot mai frecvente. Sâmbătă noapte, în Portland (Oregon), unul dintre suporterii lui Donald Trump a fost împușcat mortal, într-un incident care se află de asemenea sub investigație. În oraș sunt proteste noapte de noapte încă de la uciderea lui George Floyd, în mai, dar sâmbătă seara susținătorii lui Donald Trump au organizat o caravană de sute de camionete care au traversat orașul. Au urmat încăierări în care s-au folosit inițial pistoale de paintball (cu gloanțe din vopsea) și sprayuri cu piper, dar ulterior un schimb de focuri real a intervenit între protestatari și o parte a caravanei care se separase de restul.

New York Times a prezentat imagini cu potențialul trăgător din Portland.

Dar confruntările din stradă sunt acum principala temă a campaniei electorale pentru prezidențiale. În timp ce Donald Trump a trimis agențiile federale să investigheze activitatea Antifa (de extremă stânga), contracandidatul său, Joe Biden, îl acuză că prin retorica sa alimentează violențele: „În această seară, președintele a refuzat să condamne violența. Nu s-a dezis nici măcar pe susținătorul său (referire la Kyle Rittenhouse) care este acuzat de crimă. Trump este prea slab, prea speriat de ura pe care a stârnit-o pentru a-i pune capăt”, a spus Joe Biden. Mai multe publicații susțin că l-au identificat pe Rittenhouse în mulțime, la un miting electoral al lui Donald Trump din ianuarie, mai ales că acesta a postat pe rețelele sociale poze de la mitingul respectiv. El este fără îndoială un susținător al lui Donald Trump, chiar dacă pozele respective puteau fi preluate iar Administrația a precizat că adolescentul nu are nicio legătură cu campania președintelui.

Rittenhouse a devenit între timp un erou pentru o parte a publicului american, care consideră că s-a aflat în legitimă apărare și cere eliberarea lui. Într-o analiză publicată acum două zile (și preluată de Biziday) profesorul Joe Lowdnes, de la Universitatea din Oregon, anticipa faptul că incidentul din Kenosha va fi un catalizator pentru altele de acest fel și exprima îngrijorări în legătură cu ziua alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

Surse alternative: BBC, SkyNews, NY Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday