Cu doar trei luni în urmă, același grup de economiști din aproape 50 de state se așteptau ca economia globală să crească constant, într-un ritm puternic, însă eforturile lui Donald Trump de a remodela comerțul mondial au provocat o undă de șoc pe piețele financiare. Bursele au pierdut mii de miliarde de dolari, iar investitorii au început să fie neîncrezători în activele americane.

Pentru context, Reuters explică faptul că președintele Trump a suspendat cu 90 de zile introducerea tarifelor majorate pentru importuri, însă a păstrat un tarif universal de 10% pentru toate țările, cu excepția Chinei, în cazul căreia tariful este de 145%.

Întrebați despre riscul unei recesiuni globale în acest an, 60% dintre economiști au declarat că acesta este “ridicat” sau “foarte ridicat”. 38% au spus că este “scăzut” și doar 2% au răspuns că el este “foarte scăzut”. Dând dovadă de o unanimitate neobișnuită, niciunul dintre cei peste 300 de economiști intervievați în perioada 1-28 aprilie nu a afirmat că tarifele au avut un impact pozitiv asupra sentimentului mediului de afaceri. De fapt, 92% dintre ei au răspuns că impactul a fost unul negativ, iar 8% că impactul este neutru.

“Este destul de greu pentru firme să se gândească acum la luna iulie, pentru că nu știu care sunt tarifele reciproce care vor fi în vigoare. Încercați să faceți planuri pentru un an înainte, adică cine știe cum va arăta anul viitor, darămite peste cinci ani”, a declarat James Rossiter, șef al departamentului de strategie macro, la TD Securities.

Trei sferturi dintre economiști și-au redus prognoza de creștere globală pentru 2025, aducând media la +2,7%, de la +3% într-un sondaj din ianuarie, înainte ca Trump să redevină președinte. Noua evaluare a Fondului Monetar Internațional este puțin mai mare, respectiv +2,8%.

Sursa: Reuters

Foto: Andrii Yalanskyi | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday