Știri verificate
Economia Marii Britanii a crescut nesemnificativ în al treilea trimestru (+0,1%), după ce PIB-ul a scăzut neașteptat în septembrie.
Un grup de experți internaționali atrage atenția că summiturile climatice “nu-și mai ating scopul”, dacă în continuare vor mai fi organizate în țări producătoare de petrol și gaze (EAU, Azerbaidjan) și dacă nu sunt excluse cele care nu sprijină renunțarea la combustibilii fosili.
-
Comisia Europeană reduce semnificativ perspectiva de creștere economică a României în acest an, de la +3,3% la +1,4%. Totodată, estimează un deficit bugetar de 8% din PIB, peste ținta agreată cu guvernul și peste nivelul prognozat anterior.
Amplă rețea de sclavie și trafic de persoane, destructurată de poliție. Timp de 10 ani, zeci de persoane vulnerabile, inclusiv copii din centrele de plasament din țara noastră, au fost transportate în Ungaria și forțate să muncească în condiții “la limita suportabilității fizice și psihice”.
București. Un comisar-șef de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Poliției Române, a înregistrat ilegal, folosindu-se de declarații false, conversații telefonice pe care le-a furnizat unui om de afaceri. El este trimis în judecată de DNA.
Spania. Cel puțin zece persoane au murit, iar altele au fost rănite, în urma unui incendiu la un azil de bătrâni din Zaragoza. Cauza izbucnirii focului nu a fost încă determinată.
-
Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat un medicament ce încetinește evoluția bolii Alzheimer în faza incipientă, însă doar pentru pacienții cu risc scăzut de hemoragie cerebrală. Tratamentul a fost deja aprobat în SUA, anul trecut.
SUA. Donald Trump îl nominalizează la conducerea principalei agenții de sănătate (HHS) pe Robert F. Kennedy Jr., susținător al unor teorii false despre vaccinuri care și-a declarat intenția de a desființa Administrația pentru Medicamente.
Raport. Marea Britanie se confruntă cu o creștere fără precedent a numărului de imigranți (+50% într-un an), ceea ce suprasolicită sistemele economice și de asistență socială.
Studiu. Rezistența la artemisinină, componenta principală a tratamentului împotriva malariei, ridică “îngrijorări extreme” în Africa. În prezent, unul din zece copii ce suferă de infecții grave prezintă o rezistență parțială.
Comisia Europeană dă în judecată România și Bulgaria pentru că nu tratează corespunzător apele urbane reziduale și poluează mediul. Autoritățile române au avut la dispoziție aproape 10 ani ca să rezolve problema.
Meta a fost amendată de UE cu 800 de milioane de euro, printre cele mai mari amenzi din domeniul tehnologiei, pentru că a integrat serviciul de vânzări Marketplace la Facebook. L-a făcut astfel mai vizibil și l-a avantajat în fața altor site-uri de vânzări.
Comisia Europeană alocă României și altor opt state 60 de milioane de euro, pentru achiziția de sisteme de apărare antiaeriană Mistral, cu rază foarte scurtă de acțiune.
Raport OCDE. Aproape o cincime dintre elevii români care au participat la ultima testare PISA au omis cel puțin o masă pe săptămână, din motive financiare. Unul din zece a fost nevoit să facă același lucru aproape zilnic.
Parchetul European investighează o fraudă cu TVA de 520 de milioane de euro, în care sunt vizate 200 de persoane și 400 de companii. Peste 40 de suspecți au fost reținuți, în mai multe țări din Europa.
Emmanuel Macron și Mario Draghi avertizează că un război comercial SUA – China este iminent, iar UE trebuie să se pregătească pentru “a nu deveni victimă colaterală”. Cei doi cred că Trump va forța Europa să aleagă între Beijing și Washington.
SUA. Donald Trump își alege noii membri ai administrației. O numire surprinzătoare este cea a lui Matt Gaetz în funcția de procuror general, acesta fiind suspectat de trafic sexual cu minori. Marco Rubio, un critic al Chinei și al Iranului, va fi noul șef al diplomației.
Cantitatea de energie produsă de instalațiile fotovoltaice din România, cu tot cu micii prosumatori, a crescut cu aproape +60% în primele nouă luni, comparativ cu perioada similară din 2023. Producţia din centralele eoliene, declin de -17%.
Studiu. Numărul persoanelor cu diabet s-a dublat, în ultimele trei decenii, și a ajuns la peste 800 de milioane în întreaga lume. Rata este mai ridicată în țările cu venituri mici sau medii.
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul american, atingând cel mai scăzut nivel din ultimul an. Analiştii aşteaptă un parcurs descendent pentru moneda europeană, chiar dacă entuziasmul faţă de politicile lui Trump se va diminua.