Știri verificate
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanța. Este cea mai mare platformă de acest fel andocată vreodată în portul românesc. După lucrările de pregătire, va fi trimisă la circa 160 km în larg, pentru forajul de gaze.
One Lake Club, aflat în dezvoltare în portfoliul One United Properties, oferă un stil de viață exclusivist, chiar pe malul Lacului Tei, unde natura, designul sofisticat și sustenabilitatea se împletesc armonios. (P)
-
Război în Ucraina. UPDATE. Armata Ucraineană precizează că a doborât opt din cele nouă rachete hipersonice lansate de Rusia, inclusiv o rachetă Zircon. Totuși, mai multe termocentrale au fost avariate. Ca urmare a bombardamentelor, sunt raportați până acum cinci morți, la Odesa, Liov și Dnipropetrovsk.
Producătorii chinezi de smartphone-uri își intensifică eforturile de majorare a vânzărilor în Europa. Investesc masiv în campanii de marketing și în dezvoltarea tehnologiei, pentru a detrona Apple și Samsung.
Peru. Joe Biden și Xi Jinping s-au întâlnit pentru ultima dată, înainte de schimbarea administrației americane. China a fost de acord, pentru prima dată, să nu folosească inteligența artificială în controlul armelor nucleare.
Un raport al Pentagonului privind fenomenele anormale neidentificate (OZN) arată că pentru doar circa 300, din cele 700 raportate în ultimul an, există explicații științifice. Totuși, niciunul dintre ele “nu sugerează o origine extraterestră”.
-
Analiză. Oficiali din timpul primei Administrații Trump avertizează UE să ia în serios intenția acestuia de majorare rapidă a taxelor pe importuri. Recomandă pregătirea unui plan pentru a evita creșterea costurilor pentru companiile europene.
China. Opt persoane au fost ucise și 17 rănite, într-un atac cu cuțitul, la un campus universitar din estul țării. Atacatorul a fost prins. Proaspăt absolvent, acesta a motivat că era nemulțumit că a picat un examen și nu a primit diploma.
Producătorii de ulei de măsline anticipează o recoltă bună și o înjumătățire a prețului, în perioada următoare, după doi ani în care acesta aproape că s-a triplat. Totuși, seceta care se instaurează de la an la an tot mai mult, în sudul Europei, păstrează incertitudini cu privire la perspectiva industriei.
Paris. Luare de ostatici într-o pizzerie de la periferie, sâmbătă după-amiază. Fiul patronului restaurantului a amenințat cu cuțitul mai mulți angajați. I-a eliberat după mai multe ore de negocieri cu poliția, care a desfășurat forțe semnificative. Nu sunt răniți, iar incidentul nu pare a avea o natură teroristă.
Investigație AP. Rusia pregătește un nou tip de dronă, cu încărcătură termobarică, cu care ar urma să atace Ucraina. Pentru a nu fi doborâtă înainte de țintă, planifică lansarea acesteia într-un “roi” de drone momeală, identice ca formă.
Germania. Deficitul sever de asistenți medicali se va accentua în următorii ani, pe măsură ce numărul persoanelor în vârstă va crește cu 50%, până în 2030. Sunt căutați mai ales kinetoterapeuții și asistenții stomatologici.
Marea Irlandei. O navă de spionaj rusă a fost escortată după ce a intrat în zona economică exclusivă a Irlandei, unde se află infrastructură energetică critică de comunicații.
Studiu. Mostrele recuperate de pe partea “întunecată” a Lunii, colectate de sonda lansată de chinezi în iunie, dezvăluie cea mai veche dovadă de activitate vulcanică lunară descoperită până acum.
Italia. Ciocniri violente între elevi de liceu și forțele de ordine în timpul unui protest la Torino, vineri. Cel puțin 15 polițiști au fost răniți în urma detonării unui dispozitiv artizanal, cel mai probabil făcut din spray-uri cu piper.
Prețul petrolului a închis săptămâna în scădere susținută și se apropie de minimul anului, pe fondul unor semnale privind încetinirea economiei globale. În China, cererea de carburanți s-a redus, pentru a șaptea lună consecutiv.
Analiză FT. Intenția lui Donald Trump de a elimina subvențiile pentru mașinile electrice “încă din prima zi de mandat” lovește grav toți producătorii acestui segment, cu excepția Tesla. În același timp, compania lui Musk ar putea beneficia și de o legislație favorabilă pentru mașinile autonome.
Rusia oprește livrările de gaze către Austria, începând de sâmbătă dimineață, ca urmare a unei dispute comerciale între OMV și Gazprom. Cancelarul austriac a anunțat vineri că “nimeni nu va îngheța”, pentru că aprovizionarea este asigurată din Germania, Italia și Olanda.
SUA. Investitorii care l-au acuzat anul trecut pe Elon Musk că a manipulat criptomoneda Dogecoin își retrag plângerea. Instanța din Manhattan a respins cazul în august, pe baza lipsei de dovezi.
Un segment de pe partea rusească a Stației Spațiale Internaționale prezintă fisuri ce pot provoca probleme de presurizare și păstrare a oxigenului în interiorul acesteia. Defecțiunea a apărut în 2019 și a fost ținută sub control, însă NASA atrage atenția că s-a agravat, deși Roscosmos neagă.