Știri verificate
SUA. Președintele ales Trump l-a numit pe Keith Kellogg, un general în retragere, pe postul de emisar special pentru Ucraina. Lunile trecute, acesta a conturat un plan de lucru pentru încetarea războiului, care include concesii teritoriale din partea Kievului.
Monitorizarea din satelit a bazinelor petrolifere demonstrează că nivelul de gaz metan degajat în atmosferă este de aproape cinci ori mai mare decât cel din statisticile oficiale. Emisiile sunt mai periculoase pentru climă decât cele de CO2.
-
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale, cu ajutorul algoritmului platformei.
SUA. Mai multe persoane alese de Donald Trump în noul guvern și cabinetul său de la Casa Albă au fost vizate de amenințări cu bombă. Pe moment, niciuna nu este confirmată.
Parteneriatul KUKA și IRMS oferă soluții robotizate, flexibile și eficiente, adaptate industriilor românești, contribuind la creșterea competitivității prin tehnologie avansată. (P)
Autoritatea Electorală Permanentă a publicat cheltuielile declarate de fiecare candidat pentru funcția de președinte, în timpul campaniei electorale. Călin Georgescu și încă un candidat au declarat zero cheltuieli. Marcel Ciolacu, cea mai mare sumă, 56,5 milioane de lei.
-
Românii vor putea călători fără viză în SUA, de anul viitor, anunță Ambasada României la Washington. Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
Ambasadorii statelor UE au agreat aderarea României la Spațiul Schengen și cu frontierele terestre, din 2025. Decizia va fi formalizată în decembrie, dar acordul prevede păstrarea controalelor la frontiere cel puțin încă jumătate de an.
Președintele Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, mâine, pentru “a analiza posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”.
DNSC: Am recomandat oficial instituțiilor publice să interzică aplicația TikTok, în 2023, din cauza riscurilor semnificative de securitate cibernetică și manipulare a datelor.
Dobânzile la lei continuă să crească. Indicele ROBOR la trei luni a urcat pentru a patra zi la rând, la 5,91%, cel mai mare nivel din iulie.
Fostul purtător de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, critică preoții care l-au susținut pe Călin Georgescu. Biserica le recomandă preoților să nu se implice în campania electorală.
China. Volkswagen confirmă planurile de a vinde fabrica din Xinjiang, regiune în care au fost documentate încălcări grave ale drepturile omului, acuzații pe care Beijingul le respinge.
Analiză The Guardian. Recrutarea agenților dubli ruși în cadrul CIA ar putea fi îngreunată de noua Administrație Trump, care pare că va încerca refacerea relațiilor dintre SUA și Rusia.
Protecția Consumatorilor a amendat cu 500 de mii de lei circa 40 de furnizori de energie electrică din toată țara. Printre nereguli, facturi ce nu erau emise conform contractelor, iar consumatorii nu erau informați clar cu privire la prețul final.
Unul dintre cei mai căutați teroriști de pe lista FBI a fost arestat în Marea Britanie. Catalogat drept un “extremist al drepturilor animalelor”, a plasat și detonat bombe la birourile unor companii de biotehnologie și de produse nutriționale.
China. Ministrul Apărării, numit de un an, este cercetat pentru corupție, ca și ceilalți doi predecesori ai săi. Continuă epurările din conducerea Armatei.
O companie britanică a lansat un chatbot AI, numit Daisy, creat special pentru a interacționa cu escrocii care încearcă să păcălească oamenii prin apeluri telefonice. Are vocea unei bunici și dispune “de tot timpul din lume” pentru a păcăli scammerii.
Google va modifica din nou prezentarea rezultatelor căutărilor pentru utilizatorii din Europa. Unele companii se plâng că motorul de căutare le dezavantajează, în timp ce UE investighează compania pentru un posibil abuz de poziție dominantă.
Acordul de încetare a focului între Israel și Hezbollahul libanez a intrat în vigoare la ora 4.00 și, deocamdată, pare respectat. UPDATE. Joe Biden a anunțat, marți seara, înțelegerea celor două părți privind retragerea din zona de graniță, care intră sub controlul armatei libaneze. Termenul de încetare a focului este deocamdată de 60 de zile.