Știri verificate
Război Rusia – Ucraina. UPDATE: Rușii spun că ucrainenii au folosit șase rachete americane ATACMS, în atacul de dimineață asupra unui depozit din Briansk. La Kiev, Zelenski a anunțat un obiectiv de producție de 30 de mii de drone și 3.000 de rachete, în anul viitor.
Raport. Schimbările climatice, alimentate de activitățile oamenilor, au crescut frecvența cu care se înregistrează fenomenele meteorologice extreme, care altădată erau considerate “aproape imposibile”. Acestea determină modificări în privința tuturor aspectelor vieții.
-
Noua Zeelandă. Dawn Aerospace a testat cu succes primul său avion supersonic, capabil să zboare la o altitudine dublă față de aeronavele de linie și să lanseze sateliți fără a utiliza rachete. Compania este specializată în proiectarea sistemelor de propulsie cu emisii scăzute, din materiale non-toxice.
Analiză FT. După ce americanii au autorizat Ucraina să utilizeze arme cu rază lungă împotriva Rusiei, toată lumea face presiuni asupra lui Olaf Scholz să le trimită ucrainenilor rachete germane Taurus, cu o rază și mai mare – SUA, UE, UK, Franța, iar în parlamentul german s-a format și o majoritate politică în acest sens.
China. Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în fața unei școli primare din sudul țării. Conform autorităților, “sunt mai mulți elevi și adulți răniți”. Este al treilea incident similar din ultima săptămână.
Meteorologii anunță că vremea se înrăutățește în toată țara, începând de mâine și până la finalul săptămânii. Vor fi intensificări ale vântului și va ploua în toate regiunile, după care va ninge, la munte și în zone din jumătatea nordică a țării.
-
Departamentul american de Justiție vrea să forțeze Google să vândă browserul Chrome, pe motiv că monopolizează piața căutărilor online și că poate controla foarte ușor ce reclame le sunt afișate utilizatorilor, folosind datele colectate de la aceștia.
Două cabluri de telecomunicații din Marea Baltică au fost rupte. În cazul unuia, experții au identificat “o avarie fizică”, în timp ce la al doilea nu a fost stabilită cauza, dar autoritățile nu exclud posibilitatea unor “acțiuni de război hibrid”.
Brăila. Explozie într-un bloc de locuințe de pe Calea Galați, marți dimineață. Au fost afectate 16 apartamente, șapte autoturisme și o grădiniță aflată în apropiere. Două persoane, una cu arsuri, cealaltă în atac de panică, au fost transportate la spital.
Analiză CNN. China poate depăși SUA în producția de energie regenerabilă. Beijingul este deja campion în construcția de panouri solare și ferme eoliene, iar revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea determina Washingtonul să piardă poziția de lider global în domeniu.
Război Rusia – Ucraina. Kremlinul reia avertismentul că va da un răspuns adecvat, dacă Rusia va fi atacată de Ucraina cu rachete cu rază lungă de acțiune. Germania își păstrează poziția și nu va furniza Kievului rachete Taurus.
Întârzieri în livrarea de automobile noi în toată Europa, după ce Germania a schimbat, printr-un anunț din scurt, standardele de transport pe platforme. Din cauza greutății mai mari a mașinilor electrice, tirurile încărcate cu vehicule trebuie să le asigure suplimentar, iar adaptarea lor durează.
Ludovic Orban, liderul Forței Dreptei, se retrage din cursa prezidențială și își anunță sprijinul pentru Elena Lasconi, candidata USR. Partidele celor doi au fost în alianță la alegerile europarlamentare și locale din vară.
Circulația va fi restricționată timp de aproape o lună pe Valea Oltului (DN7), la km 234, pentru construirea unui sens giratoriu provizoriu.
Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și Mircea Geoană îi cer demisia lui Marcel Ciolacu din funcția de prim-ministru și “retragerea din viața politică”. După ancheta în care G4Media a arătat că premierul a zburat la Nisa cu un avion închiriat de grupul imobiliar Nordis, cei trei îl acuză că a mințit și și-a ascuns legăturile cu firma.
Vrei să-ți crești business-ul? Peste 20 de antreprenori de top te învață secretul surselor de finanțare (P)
Cercetătorii avertizează că ecosistemele umede (mlaștini, delte) din zonele tropicale emană niveluri record de metan, din cauza temperaturilor tot mai ridicate ce stimulează activitatea microorganismelor. Atrag atenția că aceste emisii nu sunt cuprinse în planurile de combatere a schimbărilor climatice.
Analiză FT. Viktor Orban apelează la China pentru a stimula economia afectată de recesiune. Ungaria a absorbit un sfert din investițiile chineze din UE, în ultimii doi ani – un impuls binevenit, având în vedere tăierea fondurilor europene de 20 de miliarde de euro.
Reuters: Țările G20, puternic poluatoare, par a fi ajuns la “un acord fragil” cu privire la finanțarea combaterii schimbărilor climatice, înainte de summitul care începe azi în Brazilia.
Amplă acțiune a DIICOT în mai multe orașe, împotriva traficului de droguri în școli și universități. Percheziții în 50 de locații, cele mai multe din Iași, dar și în București și Galați. Sunt vizați peste o sută de elevi și studenți, care ar fi implicați.