Știri verificate
Turul II al alegerilor legislative din Franța. Extrema dreaptă are potențialul de a deveni forța dominantă în parlament, dar sondajele arată că cu greu poate obține majoritatea absolută.
Euro 2024. Olanda a învins Turcia cu 2-1 și s-a calificat în semifinale, unde va întâlni Anglia.
-
Analiză CNN. Hotelurile și pensiunile din sudul Italiei sunt nevoite să refuze turiștii, din cauza secetei. Au fost impuse restricții pentru consumul de apă, iar clienților nu le mai este garantat că pot folosi dușurile sau toaletele.
Armata Ucraineană a primit de la Estonia mai multe sisteme Mistral de rachete sol-aer, cu rază scurtă de acțiune.
Marea Britanie. Poliția va implementa, la nivel național, camere dotate cu sisteme AI, capabile să determine comportamentul șoferilor în interiorul mașinii. Pe lângă viteză, pot detecta dacă cel care conduce își folosește și telefonul sau dacă poartă centura.
Atac cu drone al Armatei Ruse în Ucraina, lângă granița cu România. UPDATE. MApN precizează că a ridicat două aeronave F-16, de la baza Borcea, pentru supravegherea spațiului aerian. Nu au fost identificate obiecte care ar fi putut intra în spațiul aerian.
-
Zece kilograme de droguri care urmau să fie vândute la festivaluri de muzică din București, confiscate de DIICOT. Au fost trimise din Spania, printr-o firmă de curierat.
Ministerul de Interne subliniază că nu va fi modificată noua ordonanță care îi lasă fără permis pe șoferii ce refuză testarea antidrog în trafic, chiar dacă numeroase rezultate sunt fals pozitive. Susține că va fi accelerată procesarea probelor biologice.
Reuters: Membrii NATO vor întocmi un plan de aderare a Ucrainei la Alianță, săptămâna viitoare, la summitul de la Washington. Vor încerca să evidențieze “că viitorul ucrainenilor este în NATO”.
Trafic oprit între Constanța și localitatea Mihail Kogălniceanu (DN2 A), în urma unui accident între un autoturism și un camion. O victimă este încarcerată.
Joe Biden a acordat un scurt interviu, în încercarea de a arăta că este valid pentru a fi încă o dată președinte: “Doar Dumnezeu mă poate scoate din cursa prezidențială”.
Iran. Reformistul Masoud Pezeshkian a câștigat alegerile prezidențiale, în fața candidatului apropiat de liderul suprem religios. În campanie, Pezeshkian a promis că va pune capăt “izolării țării în lume”.
Euro 2024. Spania a învins Germania cu 2-1, după prelungiri, și s-a calificat în semifinale. Spaniolii au condus, nemții au egalat în minutul 89, pentru ca în ultimele minute din timpul suplimentar de joc Spania să înscrie golul calificării.
NY Times: Sistemele de mesagerie internă ale angajaților OpenAI au fost sparte de un hacker, anul trecut. Acesta a reușit să fure informații despre designul tehnologiilor de inteligență artificială ale companiei, dar nu și codul din spatele sistemelor.
Franța. Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappé, care și-a îndemnat concetățenii să nu voteze extrema dreaptă în al doilea tur al alegerilor parlamentare. Totodată, spune că, în cazul în care va ajunge la guvernare, va oferi mai puțin ajutor militar Ucrainei.
Studiu. Complexitatea melodiilor s-a diminuat treptat din anii ‘70, iar muzica a devenit mai simplă și mai “ușor de ascultat”, ca urmare a preferințelor ascultătorilor și evoluțiilor tehnologice.
Analiză CNN. Guvernul laburiștilor, primul după 14 ani, trebuie să revigoreze economia britanică și să repare serviciile publice, care sunt în colaps. Capacitatea de acțiune va fi, însă, limitată de datoria publică.
Brazilia. Un autobuz a intrat în pilonul de susținere al unui pod, în statul Sao Paulo. Cel puțin zece persoane au murit și alte 42 au fost rănite.
Prim-ministrul Ungariei, țară care a preluat președinția Consiliului UE, a ajuns la Moscova și va fi primit de Vladimir Putin. Diplomația europeană a subliniat că Orban “nu va vorbi în numele UE”.
Banca Națională a României a scăzut dobânda de referință cu 0,25%, până la 6,75%. Este pentru prima dată în ultimii trei ani când BNR reduce costul banilor.
![Se încarcă...](https://cdn.biziday.ro/wp-content/themes/biziday/images/loading.gif)