Știri verificate
Alegeri prezidențiale 2024. La ora 15, prezența la urne a ajuns la 32%, depășind-o (ca procent) pe cea din 2019, atât în țară, cât și la secțiile din Diaspora. Marile orașe – Clujul, Timișoara, Bucureștiul și zonele rezidențiale din Ilfov, își fac simțită prezența la vot mult mai mult decât dimineață.
Specialiștii avertizează că, în următorii zece ani, cantitatea de deșeuri din plastic, la nivel mondial, va deveni imposibil de gestionat. Acest lucru ar putea conduce la o criză ecologică și sanitară majoră. Sunt necesare măsuri urgente care să reducă producția și utilizarea plasticelor, “pentru a preveni o catastrofă globală”.
-
Iordania. Incident armat în apropiere de ambasada Israelului din Amman. Un bărbat a deschis focul cu o mitralieră asupra unui grup de polițiști, duminică dimineața. Atacatorul a fost ucis, iar trei polițiști răniți.
Zona seismică Vrancea. Un cutremur cu magnitudinea de 4.1 s-a produs în această dimineață la ora 7:16, la o adâncime de 128 de kilometri.
Summitul climatic COP29. Delegațiile au adoptat acordul de sprijinire financiară a țărilor sărace și în curs de dezvoltare. Prevede un buget anual de 300 de miliarde de dolari, până în 2035, dar criticii spun că suma este “extrem de insuficientă” în contextul problemelor climatice tot mai mari.
Acordul pentru integrarea deplină a României în Schengen, semnat vineri la Budapesta, prevede păstrarea controalelor la frontierele terestre, cel puțin în prima jumătate a anului viitor, pentru a atenua “potențiala modificare a rutelor de migrare”. În primă fază sunt desființate doar controalele dintre Bulgaria și Grecia.
-
Bosch vrea să desființeze 5.550 de locuri de muncă în toată lumea, în următorii opt ani. UPDATE: Va reduce programul de lucru și salariile a aproape 10 mii de angajați din Germania.
Londra. Al doilea incident cu pachet suspect, în decurs de două zile. Poliția a efectuat o nouă detonare controlată, în apropiere de gara Euston.
10 Motive pentru care peste 45 de companii din România au ales Daktela pentru a-și crește cifra de afaceri. (P)
The Guardian: Un reprezentant al Arabiei Saudite, la summitul climatic al ONU, este acuzat că a modificat un document asupra căruia încă se negociază. Textul face referire la planuri adaptate fiecărei țări, în scopul tranziției energetice.
Artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, la vârsta de 69 de ani. Conform apropiaților, fusese internat recent în spital, dar nu este clară cauza decesului.
Ministrul francez de Externe declară că aliații nu ar trebui să-i impună Ucrainei “linii roșii” în privința folosirii armelor. Sugerează că Franța este deschisă posibilității ca ucrainenii să atace Rusia cu rachete franceze cu rază lungă.
Canada. Neuralink a primit aprobarea pentru a testa implantul cerebral pe încă șase pacienți cu paralizie severă, care urmează să fie selectați, în cadrul unui program ce vizează ca aceștia să poată folosi computere cu ajutorul minții.
Studiu. Medicamentele pentru afecțiunile cardiovasculare pot reduce cu până la 25% riscul de a dezvolta demență la bătrânețe, dacă sunt utilizate pe termen lung. Pe termen scurt, acestea ar putea avea efectul opus.
SUA. Judecătorul din dosarul în care Donald Trump a fost găsit vinovat, pentru ascunderea plăților către Stormy Daniels, amână pe termen nedefinit pronunțarea sentinței. Permite avocaților săi să ceară respingerea cazului.
Buzău. Trafic oprit la intrarea în oraș dinspre Mărăcineni, în urma unui accident rutier între două autoturisme. O persoană este încarcerată. Valorile de trafic sunt ridicate în zonă.
Google avertizează că unul dintre cele mai performante grupuri de hackeri ruși, cu legături cu serviciile secrete de la Moscova, “a devenit brusc interesat de infrastructura energetică a Europei, în pragul iernii”, după ce a realizat numeroase atacuri cibernetice în Ucraina.
S-a redeschis circulația pe autostrada A1, între nodurile Boița – Cisnădie (Sibiu). DN 19B este închis până la ora 15, între Chibriș (Bihor) și Ip (Sălaj), pentru deszăpezire.
Anglia. Un terminal al aeroportului Gatwick a fost evacuat, după ce în bagajul unui călător a fost descoperit un obiect suspect. Autoritățile au trimis o echipă de geniști. Anterior, poliția londoneză a detonat controlat un pachet suspect, în apropierea ambasadei SUA.
Miniștrii de Interne ai României, Austriei și Ungariei au ajuns la un acord informal pentru integrarea României în spațiul Schengen terestru, la începutul lui 2025. Votul final va fi dat în Consiliul JAI, peste trei săptămâni. Ursula von der Leyen salută deja “un Schengen mai puternic în 2025”.