Știri verificate
Analiză CNN. Harvard, cea mai veche universitate americană, se confruntă cu o Casă Albă care consideră că puterea sa are puține limite. Trump vrea să dea o lovitură instituțiilor tradiționale, cu valori înalte, pentru a spulbera stâlpii de elită ai societății americane.
Organizația Mondială a Comerțului atrage atenția că perspectivele comerciale globale s-au deteriorat brusc, pe fondul incertitudinii create de tarifele impuse de Donald Trump. Estimează o scădere a comerțului cu mărfuri cuprinsă între 0,2% și 1,5%, în acest an.
-
Producția auto din România a scăzut cu aproape -12%, în primele trei luni ale anului. Dacia și Ford au produs aproape 136 de mii de unități, comparativ cu 153 de mii în aceeași perioadă a anului trecut.
Numărul imigranților ilegali care intră în UE a scăzut cu o treime, în primul trimestru al anului, cu cel mai important declin, de 64%, pe ruta Balcanilor de Vest. Grupurile pentru drepturile omului critică politicile UE de descurajare a fenomenului, acuzând încălcări ale drepturilor omului.
Amplu exercițiu militar al NATO pe teritoriul României, luna viitoare. Vor participa patru mii de militari, cu nouă sute de mijloace tehnice, din zece țări.
Tensiuni comerciale între SUA și China. Beijingul ordonă companiilor aeriene naționale să nu mai cumpere avioane Boeing și restricționează exportul de minerale rare, ca răspuns la taxele vamale impuse de Trump. Washingtonul limitează vânzările de cipuri către China, ceea ce duce la scăderea acțiunilor Nvidia.
-
Hong Kong. Serviciul poștal suspendă serviciile aeriene și maritime de livrare a mărfurilor către SUA, după ce Donald Trump a triplat tarifele pentru bunurile în valoare mai mică de 800 de dolari trimise din China.
SUA. Aproape toți angajații Serviciului de Apărare Digitală vor demisiona luna viitoare, din cauza presiunilor făcute de DOGE, departamentul lui Elon Musk. Timp de un deceniu, serviciul a creat instrumente de gestionare a crizelor de securitate națională.
Război Rusia-Ucraina. Canalele de Telegram pro-ruse anunță că a avut loc un atac al ucrainenilor, cu drone, asupra brigăzii rusești de rachete din Ivanovo, una dintre cele două care au lovit Sumî, în ziua de Florii. Rușii au atacat Odesa, la câteva ore după vizita secretarului general al NATO în regiune.
Economia Chinei a înregistrat o creștere anuală peste așteptări în primul trimestru, de +5,4%. Avansul, ajutat de o accelerare a producției industriale și a exporturilor la începutul anului, înaintea noilor tarife impuse de Donald Trump.
Statele lumii au ajuns la un acord privind prevenirea unor viitoare pandemii, precum și un mod comun de reacție în situațiile de acest fel. SUA, care s-au retras din OMS la începutul anului, nu sunt parte din această înțelegere.
După ce a evitat să îi impună tarife comerciale, Casa Albă anunță că va oferi Rusiei parteneriate economice, “pentru a stimula încheierea unei păci în Ucraina”. În același timp, tot mai multe țări ale lumii vor parteneriate comerciale cu UE, ca efect al tarifelor introduse de SUA, potrivit președintei Comisiei Europene.
Champions League. FC Barcelona și PSG s-au calificat în semifinale, deși au pierdut meciurile retur cu Borussia Dortmund, respectiv Aston Villa. Miercuri seara se vor stabili celelalte două semifinaliste.
Nissan va reduce pentru trei luni producția Rogue, cel mai comercializat model al său în SUA, din cauza tarifelor vamale impuse de Donald Trump.
Raport. Seceta severă care afectează continentul european, în special Europa Centrală și de Est, dar și gestionarea defectuoasă a resurselor de apă, amenință semnificativ culturile agricole și lanțurile de aprovizionare. Solul nu primește cantitatea obișnuită de precipitații pentru luna aprilie.
ANAF avertizează asupra unei campanii de phishing. Contribuabilii primesc emailuri false transmise în numele instituției, prin care sunt înștiințați că ”au dreptul la rambursare datorită plății în exces a impozitelor”.
SUA. Mark Zuckerberg a recunoscut, în cadrul unor audieri într-un proces antitrust, că Meta a cumpărat Instagram deoarece avea o funcție pentru camera foto mai bună decât cea pe care o dezvolta Facebook: “Am ajuns la concluzia că mai bine o cumpăr”.
Război în Ucraina. Armata Ucraineană dă detalii despre atacul de noaptea trecută, din Kursk. Anunță că a lovit baza de rachete de la care a fost lansat atacul asupra Sumî, din Duminica Floriilor.
Guvernul anunță că delegația de congresmeni americani va face demersuri pentru ca România “să fie inclusă cât mai curând posibil” în programul Visa Waiver. Oficialii consideră că acceptarea în program este “un merit câștigat”.
CNSAS informează că Crin Antonescu a dat o declarație la Securitate despre un prieten, în 1988, dar subliniază că acesta nu a colaborat vreodată cu Securitatea comunistă, ca poliție politică. Antonescu cere Consiliului să îi publice declarația.
