Știri verificate
Trump declară că, în negocierile privind armistițiul, delegațiile au discutat despre “teritoriile ucrainene ocupate, care vor fi păstrate sau pierdute”. Adaugă că “este vorba și despre o centrală, una mare”, fără să specifice dacă se referă la CN Zaporijie.
SUA. Un judecător federal a dispus reangajarea imediată a mii de persoane aflate în perioada de probă, dar concediate ca parte a planului lui Trump de a reduce cheltuielile federale. Magistratul a stabilit că guvernul a sărit pași esențiali.
-
Guvernul avertizează despre propagarea unei știri false în on-line, referitoare la intrarea țării în conflict. Precizează că este vorba de măsuri periodice, potrivit unei legi vechi de 22 de ani, pentru pregătirea economiei și a teritoriului pentru apărare.
Președintele interimar, Ilie Bolojan, spune că este nevoie, după această perioadă și după deciziile CCR care au eliminat din alegeri doi candidați (Șoșoacă și Georgescu), “să vedem ce trebuie ajustat așa încât să existe o predictibilitate a unei decizii și niște reguli care să lase cât mai puțin loc de interpretări pe viitor”.
”Excelența nu este un obiectiv, ci un proces continuu”- Corina Olăreanu, Regina Maria. Cum a obținut Laboratorul Central Regina Maria acreditarea Joint Commission International (JCI). (P)
Analiză Politico. În cadrul întâlnirii sale cu Donald Trump, de joi, Mark Rutte va încerca să mențină relevanța NATO și să-l convingă pe președintele american să rămână implicat în alianță. Influența sa s-a diminuat recent, liderii europeni preferând să discute direct cu Trump.
-
Bihor. Cod Roșu de vijelie, descărcări electrice și grindină în mai multe localități, inclusiv în Oradea. Avertizarea este valabilă până la 16:30.
Arad. Cod Roșu de vijelie, descărcări electrice și grindină în 12 localități. Avertizarea este valabilă până la 16:30.
Donald Trump amenință că va impune taxe de 200% pe importurile de băuturi alcoolice europene, după ce UE a stabilit tarife de 25% pentru bunuri americane, în răspuns la tarifele aplicate deja de SUA pentru oțelul și aluminiul din Europa.
Corupție în Parlamentul European. Poliția belgiană investighează actuali și foști europarlamentari acuzați că au primit bani, cadouri scumpe și călătorii de lux în China, pentru a favoriza compania Huawei, supusă restricțiilor în UE pentru legături cu guvernul chinez.
BAE Systems discută cu companii japoneze din domeniul apărării pentru dezvoltarea unor drone care să însoțească avioanele de luptă. Acestea din urmă sunt construite în parteneriat de UK, Japonia și Italia.
Rusia pare a respinge planul stabilit de americani cu ucrainenii. “Nu dorim un armistițiu de 30 de zile cu Ucraina, ci un acord de pace pe termen lung care să țină cont de interesele noastre”, declară consilierul pentru politică externă al lui Vladimir Putin.
Inflația a crescut cu +0,9% în februarie față de ianuarie. Într-o lună, prețul gazelor naturale a urcat cu +9%. În ultimul an, serviciile (chirii, salubritate, restaurante) s-au scumpit cel mai mult.
Presa germană publică un raport din 2020 al BND, agenția externă de spionaj, care evalua că pandemia de Covid a izbucnit accidental de la Institutul Wuhan de Virusologie din China, care la vremea respectivă realiza experimente cu risc ridicat, dar cercetătorii nu respectau normele de securitate. Angela Merkel a decis, la acea vreme, să păstreze secrete concluziile anchetei.
Analiză. Modul în care un posibil armistițiu de 30 de zile, între Rusia și Ucraina, va fi implementat va defini sprijinul occidental pentru ucraineni. Rușii s-ar putea folosi de pretexte pentru a pretinde că acordul a fost încălcat.
Război Rusia – Ucraina. Vladimir Putin a vizitat trupele ruse din regiunea Kursk, pentru prima dată de când forțele ucrainene au ocupat teritorii din regiunea situată în sudul Rusiei.
MedLife lansează LevelUp, primul abonament de sănătate care include acces nelimitat la sălile de fitness. (P)
Donald Trump declară că o delegație americană este în drum spre Rusia. Reia ideea că “SUA ar putea face Rusiei foarte multe lucruri rele”, prin sancțiuni și tarife, dar că “nu vreau să fac asta, pentru că vreau să obțin pacea”.
Amazon, Google și Meta au semnat un angajament pentru triplarea producției de energie nucleară, până în 2050, pe măsură ce dezvoltă noi centre de AI. Pactul a fost adoptat în urmă cu doi ani de un grup de 20 de țări, printre care și SUA.
Pakistan. Armata a eliberat sute de persoane luate ostatice marți, după ce un grup de rebeli a deturnat un tren, în regiunea Belucistan. Totuși, 60 de persoane au fost executate și 10 militari au murit în schimbul de focuri.
