Știri verificate
Spania. Aproximativ o mie de persoane au protestat la Madrid împotriva creșterii cheltuielilor militare și a reînarmării, la chemarea partidelor extremiste. Totuși, un sondaj realizat de un institut spaniol de cercetare a arătat că 75% din populație susține măsurile.
Tenis. Coco Gauff (locul 2 WTA) a câștigat titlul feminin de la Roland Garros. A învins-o pe numărul unu mondial, Aryna Sabalenka, în trei seturi.
-
Analiză CNN. Americanii caută soluții pentru a-și proteja aeronavele, după ce operațiunea de succes a ucrainenilor, prin care au decimat flota de bombardiere strategice a Rusiei pe 1 iunie, a scos la iveală vulnerabilitățile avioanelor de război parcate în apropierea pistelor.
China anunță că va accelera aprobarea licențelor pentru exporturile de minerale rare către UE, pe care le-a restricționat în aprilie, după războiul comercial declanșat de Donald Trump.
Provincia canadiană Ontario a devenit centrul focarului de rujeolă din emisfera vestică. Canada eradicase boala în 1998, dar rata de vaccinare a scăzut după pandemia de Covid, alimentată de dezinformare și de comunitățile religioase reticente la imunizare.
Război Rusia – Ucraina. Ucrainenii au doborât în această dimineață un avion rusesc de vânătoare Suhoi Su-35, în urma unei operațiuni în direcția Kursk, și au lansat zeci de drone asupra Rusiei. Atac aerian masiv al rușilor noaptea trecută, concentrat asupra orașului ucrainean Harkov.
-
Los Angeles. Intervenție în forță a autorităților, noaptea trecută, pentru a dispersa mulțimea nemulțumită de politicile anti-imigrație. Au fost folosite gaze lacrimogene și arme sonice asupra protestatarilor, care au aruncat cu bucăți de beton în polițiști.
Caniculă în aproape toată țara, în acest weekend. Cod Portocaliu în nord-vestul, vestul, și sud vestul-țării, și Cod Galben în centrul, nordul și sudul țării. Temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius.
Miniștrii din statele membre UE au convenit ca blocul comunitar să colaboreze mai strâns cu armatele naționale și NATO, pentru a răspunde atacurilor cibernetice la scară largă.
Fotbal. Președintele clubului Inter Milano confirmă semnarea unui contract pe doi ani cu Cristian Chivu. Devine primul român, după 25 de ani, care antrenează o mare echipă din prima ligă italiană.
Armata Română cumpără o flotă de vehicule tactice ușoare Enok AB 4×4, de fabricație germană, echipate cu sistemul de rachete antitanc Spike. Numărul nu a fost precizat, dar livrările vor avea loc până la final de 2026.
Ucraina. Trei foști miniștri ai Apărării sunt anchetați pentru că au înstrăinat, între 2010 și 2014, sute de unități de vehicule blindate, zeci de unități de sisteme antiaeriene și zeci de aeronave și elicoptere. Au provocat, astfel, slăbirea capacității de apărare a țării, înainte ca Rusia să invadeze Crimeea.
Armata poloneză renunță la achiziția a 32 de elicoptere Black Hawk, produse de compania americană Lockheed Martin la o fabrică din țară. Se orientează către alte tipuri de armament, cum ar fi dronele sau tancurile.
Război în Ucraina. UPDATE. Rusia declară oficial că atacul de noaptea trecută, cel mai amplu de la începutul războiului, a fost “un răspuns la atacurile teroriste ucrainene”. Peste patru sute de drone și zeci de rachete au lovit Kievul și mai multe orașe.
Ucraina. 60% din populație se declară pregătită să susțină războiul “atâta timp cât va fi necesar”. Ponderea este mai mică decât în primii doi ani de conflict (peste 70%), însă mai mare decât în luna martie a acestui an (54%), când exista o speranță de pace.
Sonda companiei private nipone Ispace s-a prăbușit pe Lună. Lansată în ianuarie, drona Resilience a orbitat satelitul natural al Pământului mai multe săptămâni, încercând să găsească fereastra adecvată de aselenizare. Echipa de control a pierdut însă contactul cu modulul în timpul coborârii.
Sondaj Ifo. Peste un sfert dintre companiile din Germania estimează că avansul inteligenței artificiale va duce la reducerea locurilor de muncă, în următorii cinci ani.
Sondaj. Peste 45% dintre români cred că alegerile prezidențiale au fost organizate mai degrabă incorect. Între utilizatorii TikTok (care rostogolește în continuare valuri de dezinformări) procentul urcă la 58%.
Cod Portocaliu de vijelii puternice în Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Suceava și Botoșani, valabil între orele 12 și 23. Vântul va bate cu putere, cu viteze de 70-90 km/h, se vor înregistra ploi torențiale și grindină de dimensiuni medii și mari. Codul Galben de caniculă a fost prelungit și extins, sâmbătă și duminică.
Un fake news care pretinde că s-ar închide granițele se propagă pe rețelele sociale. Ministerul de Interne avertizează că informațiile privind “așa-zisa închidere a punctelor de trecere a frontierei sunt false și este vorba de o tentativă de manipulare și dezinformare”.
