Știri verificate
China. Un institut de cercetare și o companie tehnologică au început să testeze pe oameni un implant cerebral. Cipul ajută persoanele cu paralizie să controleze diverse obiecte, cu ajutorul unui braț robotic, și să își transmită gândurile pe un ecran.
SUA. Acțiunile companiilor farmaceutice au scăzut semnificativ, la o zi după demisia forțată a șefului departamentului de vaccinuri. Bursele europene, americane și asiatice au deschis săptămâna în scădere din cauza războiului comercial declanșat de Donald Trump.
-
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului susține că Rusia și Ucraina lucrează pentru încheierea unui acord de pace, după ce Donald Trump a amenințat că va impune tarife pentru țările care importă petrol rusesc. Între timp, Vladimir Putin a emis însă un nou ordin de recrutare.
Începe Start-up Nation: 50.000 EUR pentru prima afacere, undepeste 7.500 de proiecte vor fi finanțate. Pe 15 aprilie se dă startul înscrierilor la cursurile de antreprenoriat. (P)
Politico: Viitorul guvern german vrea ca UE să adopte măsuri mai ferme față de Ungaria și alte țări care încalcă statul de drept. Pe lângă blocarea fondurilor europene, planul prevede și suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE.
Șefa BCE, Christine Lagarde, despre războiul comercial declanșat de Donald Trump: El o numește Ziua Eliberării în SUA, eu văd momentul ca pe începutul unui marș către independența noastră. Europa trebuie să își ia destinul în mâini.
-
Scad dobânzile la creditele acordate după mai 2019, de la 1 aprilie. Noua valoare a indicelui IRCC este de 5,55%, valabilă în următoarele trei luni.
Rezultate simulare Evaluarea Națională. Peste o treime dintre elevi au luat note sub cinci la Limba Română, în timp ce la Matematică procentul este mai mare de un sfert. Față de anul trecut, s-au înregistrat rezultate mai slabe la Limba Română și mai bune la Matematică.
Ministrul Mediului anunță că va propune modificarea legislației pentru gestionarea populației de urși. Vrea ca aceștia să poată fi uciși dacă se apropie de localități, indiferent dacă în acest fel sunt depășite sau nu cotele de intervenție stabilite anual.
Franța. Marine Le Pen, lidera extremei drepte, a fost condamnată în primă instanță la patru ani de închisoare (dintre care doi cu suspendare), pentru folosirea abuzivă de fonduri europene. Totodată, a primit interdicție, cu efect imediat, de a ocupa o funcție publică timp de cinci ani, ceea ce înseamnă că nu va candida la alegerile prezidențiale din 2027.
Marea Britanie. Cinci curieri români au fost condamnați la pedepse de până la șase ani de închisoare, pentru că au furat colete în valoare de un milion de euro. Lipeau etichete false pe pachete, pentru a le redirecționa la adresele unor complici (și ei condamnați în același dosar).
Un narco-submarin care transporta 6,5 tone de cocaină destinată pieței europene a fost interceptat de polițiștii britanici și portughezi, în Oceanul Atlantic. Captura, cu o valoare estimată la 620 de milioane de euro, este una dintre cele mai mari din acest an.
Circulația rutieră a fost reluată pe DN1, la Comarnic, unde o cisternă care transporta acid sulfuric prezenta scurgeri. Operațiunea de transvazare în alte cisterne a fost finalizată și nu mai sunt înregistrate scurgeri de substanță periculoasă.
Germania. Tot mai mulți politicieni susțin ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Premierul landului Saxonia spune că acestea au afectat UE mai mult decât țara agresoare. În același timp, efectele economice ale sancțiunilor (așa cum ar fi inflația) amplifică susținerea pentru extrema dreaptă.
Donald Trump declară că nu glumește, atunci când vine vorba despre un al treilea mandat la Casa Albă, dar evită să dea detalii cum ar putea fi acesta obținut. Aparent, el vrea să forțeze Constituția SUA, candidând ca vicepreședinte, urmând ca, apoi, președintele ales să demisioneze. Totuși, experții spun că acest lucru nu este posibil.
The Economist: Zelenski se pregătește de alegeri. Apropiații președintelui ucrainean iau în calcul o încetare a focului de Paște, condiționată de organizarea unui scrutin prezidențial. Actualul președinte este pregătit să candideze pentru un al doilea mandat, chiar în această vară.
Donald Trump se declară “foarte furios” pe Vladimir Putin, care ar fi pus la îndoială “credibilitatea” lui Volodimir Zelenski. Președintele american amenință cu tarife pentru țările care importă petrol rusesc, dacă nu se ajunge la un acord de pace în Ucraina.
Donald Trump amenință că va ataca Iranul dacă nu ajunge la un acord cu SUA legat de programul său nuclear.
Washington Post publică informații dintr-o notă secretă a secretarului Apărării, Pete Hegseth, care arată că “este puțin probabil ca SUA să ofere un sprijin substanțial Europei în cazul unui avans militar rusesc”. Totuși, America ar urma să descurajeze Rusia să folosească arme nucleare împotriva UE, adică să păstreze așa-numita umbrelă nucleară.
Donald Trump spune că “nu-mi poate păsa de nimic mai puțin decât de prețurile mașinilor importate”, în contextul războiului tarifar pe care l-a declanșat împotriva UE.
